Desigur, am ales un generic (si, congruent, un demers scriitoricesc) poate prea pretios si pretentios, al cartii, gandindu - ma deopotriva la gustul livresc al cititorilor, atatia cati mai sunt, si la resursele mele intelectuale, numaidecat suficient de limitate, spre a putea decela si aureola semantic infinitul si infinitivele metaforei si ordinii subtile a(le) „jocului” cu viata (intr - atat de sofisticat si de lipsit de principii, si de intesat de capcane si viclenii, azi, pentru cei cu inima si mintea inca curate, ca lacrima si ca lumina zilei), si a - i converti in emotie si gratitudine avatarurile, „rastignirile” si frumusetile uitate; tocmai de aceea, cred, in ajutorul meu vor veni, „live” ori din inefabilul amintirii, acele fiinte minunate care au inminunat si sinaxarul inimei si timpului meu sufletesc - intr - un requiem in care Paserea Fatum sa „solfagieze omofon”, si sa consacre bemolurile clipelor mele astrale, incercand, iata, amandoi, sa esapam din stransura si paradigma falsului axiologic, diabolic disimulat in agresivitatea si nebunia atator evlavii (...)
prezenta in toate inchipuirile si periplurile mele, nu doar ideatice, dimpotriva, a sotiei, Ema, a facut posibil ca dupa fiecare Golgota a visului condamnat a se preface in cosmar, cu al ei clar de inima, si cu a ei samanta de lumina si bunatate, sa fim „portati” amandoi dincolo de timp, dincolo de moarte, dincolo de nemurire; Ema fiind „ingerele de veghe, fara margini si fara timp”, peste marginile timpului meu sufletesc - fiind si singura care ma ajuta sa cer, si sa primesc, si daca nu, sa subtilizez, si timpului fizic, „farame de clipe frizand tandretea si nostalgia” - asa, traversand mai usor tinutul ramas, al vietii, si incercand sa talcuiesc misterul atator vise din care inca nu m - am trezit (Autorul)