„Memoriile sunt opera mea capitala. Aceasta carte este suma credintei mele, a asprelor mele nevointe, a pasiunilor si tuturor faptelor mele, dupa care voi fi judecat de posteritate, de oameni, iar la Judecata de Apoi, de Dumnezeu.” 

Constantin Virgil Gheorghiu 

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le-a scris autorul Orei 25. Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta... 

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s-a nascut. La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot. Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului. Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice. 

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate. In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea - ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau -, izbucneste al Doilea Razboi Mondial. 

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii. Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc? 

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat. A unui om „a carui privire preface colbu-n aur”.