Mircea cel Mare a fost fara indoiala cea mai importanta personalitate din intreaga noastra istorie daca tinem seama de faptul ca numai datorita lui am avut parte de aceasta istorie, in loc sa se opreasca in secolul al XIV-lea, ca un ceas caruia i s-au sfaramat resorturile, asa cum s-a petrecut cu istoria glorioaselor candva imperii ce stralucisera in spatiul sud-est european - cel bizantin, cel bulgar si cel sarbesc al lui Stefan Dusan.

Dar a fost totodata si acela caruia Biserica Ortodoxa Romana si intreaga ortodoxie i-ai datorat biruinta in inclestarea cu asaltul mahomedanismului triumfator asupra Ortodoxiei balcanice si bizantine, precum si posibilitatea acesteia de a supravietui o jumatate de mileniu si de a renaste in epoca moderna in cuprinsul statelor nationale pentru care spatiul romanesc a jucat un rol inca prea putin recunoascut.

Opera in acelasi timp politica, militara si religioasa infaptuita de Mircea cel Mare a facut posibila existenta mai departe a celor doua state de la sud si rasarit de Carpati, avand in frunte domni crestini, dintre care unii vor fi canonizati precum Stefan cel Mare, Neagoe Basarab si Constantin Brancoveanu, in loc de a deveni si ele pentru o jumatate de mileniu pasalacuri otomane ca la sud de Dunare, si mai mult de un secol ca o buna parte din fosta mare putere, Regatul Ungar cu capitala Buda.

Datorita Domnului Tarii Romanesti, existenta Bisericii Ortodoxe din aceasta parte de lume s-a impartit intr-una peste care dicta Semiluna si unde era interzis a se trage clopotele si a se ridica biserici mai mari decat un turc calare, si alta pe care o putem numi fara nicio retinere a ORTODOXIEI BIRUITOARE.