(fragment) 

Initial, cartea de fata a reprezentat un atelier de lucru, de natura sa ma ajute la intelegerea transformarilor prin care a trecut monahismul romanesc in contextul afirmarii spiritului modernitatii si in spatiul Europei de Sud-Est. Am fost mereu intrigat de absenta oricarei istoricitati in lucrarile de dinainte de 1989 cu privire la monahism, fapt care se vede si in abordarile recente. Astfel, ai impresia ca avem de-a face cu o esenta de tip parmenidian, neexistand practic nicio diferenta intre monahismul primar, cel din perioada medievala sau cel din vremea comunismului. Chestiunile abordate se reduc la isihasm (echivalat mai mereu cu insasi ideea de monahism sau, mai radical, cu Ortodoxia), la viata de obste, la randuielile Sfantului Vasile cel Mare si la epoca Sfantului Paisie Velicicovschi. De ce diversitatea de manifestari ale monahismului si modalitatile aparte de inserare in societate si de receptare a sa de-a lungul istoriei se rezuma la doar cateva tipare?