Relativa putinatate a episoadelor evanghelice care o au in centru pe Maica Domnului reflecta atat centralitatea hristologica a Evangheliei Bisericii, cat si discretia si smerenia exemplara care au caracterizat intreaga existenta pamanteasca a Fecioarei Maria. Faptura de taina si delicatete - Maica Domnului n-a lipsit niciodata din predica Apostolilor si din constiinta Bisericii crestine, chiar daca taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seama pe calea traditiei orale nescrise.Traditiile privitoare la nasterea, viata si adormirea Fecioarei Maria, fixate initial in scris sub forma literara a unor texte atribuite Apostolilor, au fost sintetizate in Bizantul secolelor VII–IX intr-o serie de Vieti ale Maicii Domnului redactate de Maxim Marturisitorul, de Epifanie Monahul si Simeon Metafrastul.Aceste trei Vieti bizantine ale Maicii Domnului - publicate aici pentru prima data in traducere romaneasca - au cunoscut o mare popularitate in vechea lume bizantina si ortodoxa. Ele au satisfacut si satisfac in continuare pe deplin curiozitatea si interesul, precum si evlavia multimilor de monahi si credinciosi fata de Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, al carei supranume Theotokos rezuma, potrivit Sfantului Ioan Damaschinul († 749), intregul mister al Iconomiei mantuirii, si a carei viata indumnezeita este, cum spunea Sfantul Ambrozie al Milanului († 397), „o regula pentru noi toti”.

Traducere: diac. Ioan I. Ica jr