Ideea cartii de fata isi are originea in fascinatia pe care a exercitat-o asupra autoarei lectura operei lui Nicolae Balota, care epateaza orice cititor prin eruditie, amplitudinea informatiei, diversitatea tematica si, nu in ultimul rand, prin eleganta expresiei sale.

Lucrarea este structurata in cinci capitole, precedate de un argument si urmate de cateva concluzii, carora li se adauga o vasta bibliografie, care isi propune, pe de o parte, sa ofere o imagine completa a contributiei lui Nicolae Balota la constructia edificiului noii critici romanesti (volume de autor, contributii in volume colective si prefete sau postfete, studii si articole in periodice, dedicate literaturii romane), iar pe de alta parte o perspectiva asupra receptarii critice a operei lui Nicolae Balota (studii aparute in volume ale diferitilor critici, volume omagiale, dictionare si istorii literare, studii si articole aparute in periodice). Incercarea de a alcatui o bibliografie exhaustiva asu

Cel pe care in prezent multi nu se sfiesc sa-⁠l considere ultimul homo universalis al culturii romane, statut ce si-⁠l pregatise constient, cu asiduitate inca din tinerete si pe care il onoreaza astazi prin intreaga sa opera, incepea, la patruzeci de ani, o prolifica si semnificativa activitate revuistica, ce reuneste, intre anii 1965 si 1980 peste cinci sute de studii, articole si eseuri – daca ne referim doar la cele care abordeaza fenomenul literar romanesc – publicate in cele mai prestigioase reviste de cultura ale vremii: Romania literara, Contemporanul, Luceafarul, Familia, Tribuna s.a.

Exercitiul critic al lui Nicolae Balota asupra literaturii romane este prima manifestare creatoare facuta publica dupa o indelungata si nejustificata perioada de detentie impusa de regimul comunist. Cel pe care in prezent multi nu se sfiesc sa-⁠l considere ultimul homo universalis al culturii romane, statut ce si-⁠l pregatise constient, cu asiduitate inca din tinerete si pe care il onoreaza astazi prin intreaga sa opera, incepea, la patruzeci de ani, o prolifica si semnificativa activitate revuistica ce, reuneste, intre anii 1965 si 1980 peste cinci sute de studii, articole si eseuri – daca ne referim doar la cele care abordeaza fenomenul literar romanesc – publicate in cele mai prestigioase reviste de cultura ale vremii: Romania literara, Contemporanul, Luceafarul, Familia, Tribuna s.a.

Multe dintre acestea vor reprezenta nucleul unor carti impunatoare, ce nu vor intarzia sa apara, incepand cu impresionantul sau volum de debut, Euphorion, in 1969, pe care autorul, indreptatit il considera ars poetica sa. Daca ar fi sa numim doar cartile dedicate de catre Nicolae Balota exclusiv fenomenului literar romanesc, acestea nu sunt foarte numeroase: De la Ion la Ioanide. Prozatori romani ai secolului XX, Introducere in opera lui Alexandru Philippide, Opera lui Tudor Arghezi, Urmuz, insa lor li se adauga o serie de alte lucrari precum: Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze romane si straine, Arta lecturii, Umanitati, Universul prozei sau Labirint, prin care autorul reuseste, mai bine decat oricare alt critic roman, o integrare a literaturii romane in algoritmul fenomenului literar european.

Aceasta nu numai ca ii avantaja pe scriitorii nostri prin pozitionarea lor in proximitatea unor mari nume din panteonul literaturii universale, dar „contribuia decisiv la deprovincializarea literaturii romane, intr-⁠un tip de depasire a complexelor localiste”. Perioada in care literatura romana, abia iesita de sub stigmatul „obsedantului deceniu” incerca sa-⁠si reaseze valorile intr-⁠o ierarhie fireasca, intreprindere pe cat de dificila pe atat de necesara, a coincis in mod fericit cu afirmarea unor voci critice de mare amplitudine, intre care se distingeau inflexiunile inconfundabile ale eruditului Nicolae Balota. „Tacerea germinatoare” incepea acum sa rodeasca, fiindca, daca pana la momentul eliberarii sale achizitionase un impresionant bagaj livresc, venise momentul sa dea masura nemijlocita a spiritului sau creator, ceea ce va face fara preget.

Autorul ne-⁠a marturisit: „Nu ravneam nicidecum la statutul de critic literar”. insa, in perioada tulbure a prigoanei comuniste, spiritul sau viu, reflexiv, meditatia asupra fenomenului cultural, dorinta de a impartasi cu altii din vasta cultura pe care o asimilase – toate acestea reflexe ale structurii si formatiei sale eminamente umaniste – nu se puteau exprima liber, plenar, astfel incat a fost nevoit sa disimuleze in critica, o forma de exprimare aparent ingenua, pragmatica, dar atat de deschisa totusi abordarilor subiective.

Asadar, personalitatea omului de cultura Nicolae Balota, ilustrata prin opera sa, este rezultanta perfectei simbioze intre simtul unei polemici constructive, reflexivitatea filosofica, profunzimea spiritului analitic, talentul literar si, nu in ultimul rand, credem noi, expresia unei relatii cat se poate de personale cu Divinitatea.