Este un remarcabil succes al realizatorului valoroasei investigatii, dar si a editurii Academiei de Stiinte, care readuc in actualitate marile figuri ale culturii si spiritualitatii romane din Basarabia zbuciumatului secol trecut.
Prin destinul dramatic al acestui emblematic exponent al literelor basarabene care a fost poetul, prozatorul, dar si memorialistul Nicolai Costenco, cel care a facut 15 ani de Siberie (rimand Siberia cu... Beria!), publicul cititor va putea sa cunoasca prin viata si creatia sa plina de ascensiuni fulminante, dar si de caderi inevitabile adevaratul suflu al tristei epoci, care a fost cea de dupa ocuparea Basarabiei de tancurile Armatei Rosii in iunie 1940...
In randurile ce urmeaza tin sa ma opresc doar asupra unui singur moment care m-a intrigat la lectura studiilor, exegezelor, recenziilor, amintirilor sau simplelor consemnari ale numerosilor autori care au fost inclusi in volum...
E vorba de eseul cu titlul interogativ „O literatura fara jurnal?”, semnat de eminentul critic literar si eseist de mare clasa Eugen Lungu.
La fel ca cei mai multi dintre autorii inclusi in carte, E. Lungu este si dansul de parerea ca cea mai rezistenta opera a scriitorului, ce a suportat ani lungi de puscarie in gheturile Siberiei, este proza memorialistica „POVESTEA VULTURULUI”, realizata in 1955 chiar acolo, dincolo de Cercul polar, imediat ce s-a simtit in afara pericolului de a fi iarasi condamnat, dupa moartea tiranului Stalin si anuntarea amnistiei...
Dupa o minutioasa si inspirata analiza si interpretare facuta cu multa simtire a „POVESTII...”, in alineatele finale ale textului sau, eseistul se pronunta asupra frazei si stilului cartii.
„Fraza e inegala, curgand cand firesc si fluent, copiind pitorestile meandre ale Nistrului, cand impotmolindu-se intr-o magnificenta bizara suferind de prea multa literaturizare ades gongorica cu stufozitati neologice, prin care scriitura respira greu...” Si-si ilustreaza afirmatia: „Dupa certurile (si nu numai! - nota mea) cu tanara sotie vine rasputiniana pocainta, urmata de stridente imbratisari ce schimbau lumea intr-o fanfara violenta la extrem, sa modeleze iarasi la solo flautul unei senine impacari” (p.11), „Centralul (inchisoarea) Aleksandrovsk sta greoi ca blestemul impietrit al victimelor de privirile pietrificate de sfinx ale destinului vitreg” (p.61) etc., etc.
Acum atentie la cea ce urmeaza, pentru ca e anume remarca ce m-a provocat la redactarea acestei sumare note.
„CHIAR TITLUL MI SE PARE USOR UMFLAT, POMPAT CU VANITATI LITERARE”.
Desi pusa intre paranteze, ca ceva fara prea mare importanta in contextul eseului, observatia, fara sa fi vrut eu anume, mi-a iscat, brusc, cateva intrebari.
Ce a avut in vedere Eugen Lungu?
La care titlu s-a referit?
De sigur, la „POVESTEA VULTURULUI”!
Deci, acest titlu i s-a parut „UMFLAT, CU VELEITATI LITERARE”?
Si, tot asa, fara sa fi cautat anume, Intentionat, o explicatie a faptului de ce m-a surprins aceasta opinie a colegului, mi-am zis: „Dar parca am mai auzit - citit ceva de genul acesta, CU VULTURUL... Si tot din acea epoca si venind tot de la un autor din acele vremuri... Cine sa fie si de unde sa vina?”
Deschizand Dictionarul scriitorilor romani din Basarabia, 1812-2010, citesc la pagina 308: ”DEBUT EDITORIAL CU VOLUMUL „BLESTEM”(1937), URMAT DE MOARTEA VULTURULUI (1938)”...
Despre cine este vorba?
Despre Bogdan Istru, bineinteles!
Marele amic si coleg de generatie, dar care a avut un cu totul alt destin decat cel al lui Nicolai Costenco.
Bogdan Istru a prosperat sub noul regim, ajungand si dansul, alaturi de Em. Bucov si A. Lupan un clasic, fondator al literaturii sovietice moldovenesti... (Dumnezeu s-o... iepure!)
Sa fie oare un titlu UMFLAT, cum i s-a parut lui Eugen Lungu?
Sau o polemica a lui Costenco, peste ani, nu doar cu... Istru cel fericit, ci cu o intreaga EPOCA???
19 decembrie 2014
V. Besleaga