Romania anului 2085 este impartita aproape in totalitate in cei care fac literatura si cei care o judeca. In fosta manastire de maici transformata in hotel pentru scriitorii exilati care nu mai pot scrie, „A nus Dei“, fostul scriitor Radu Lenea isi duce traiul prin crasmele de la ultimul etaj, chinuit de insomnie si dependent de droguri distilate din figuri de stil. Pacea ii este tulburata intr-o seara in care Lizaveta Markov, una dintre femeile fatale ale hotelului, ii da in grija un manuscris secret care poate schimba radical cursul istoriei. Prizonier in valtoarea tragediilor, prins in bataia focurilor si haituit de inspamantatorii Kritikos, gangsteri ai Secretariatului de Critica al lui M. Namolescu si mana sa dreapta, Khan Kristos Kanacke, Radu Lenea se hotaraste sa scoata manuscrisul din hotel, chiar cu pretul identitatii sale. Manuscrise secrete, organizatii clandestine, urmariri si crime, sex si umbrele unor iubiri sunt ingredientele acestui delir literar in care nimic nu este ceea ce pare.

„Moartea imi pare singurul lucru cu adevarat demn de incropit vreo discutie in juru-i, iar iubirea – ca pentru asta ne-am adunat cu totii aici, nu? – nu e decat un pretext, un panaceu placebo, o fuga de, o mai-lasa-ma-un-pic. Cand spui iubire, spui de fapt moarte. Stiai tu, domnule Radu Lenea, ca „iubirea” e de fapt „moartea” scris gresit? Si ca, desi singurele litere in comun formeaza cuvintele „rea”, „era” si „are”, acestea sunt de fapt emisari nocturni care, dincolo de toate, cand totul se termina, la sfarsitul zilei, formeaza cu totul alte cuvinte, absolut improbabile statistic si lexical. Iar asta e ceva cu adevarat sfasietor; ceva ce-ti poate frange inima, nu, scumpule? Multitudinea improbabila de combinatii ale literelor e ceva ce-ti poate frange spiritul.”