Din Studiu introductiv

Teologia capadociana a avut ca punct de plecare contributia decisiva a Sfantului Vasile cel Mare, continuat de cei doi Grigorie, Teologul si fratele sau, Episcopul de Nyssa. Efortul lor a fost incununat de un succes pastoral in asa masura incat Capadocia a ajuns farul calauzitor al Bisericii din veacul al patrulea, eclipsand Egiptul Sfantului Atanasie si al marilor Parinti de acolo pentru o vreme, cel putin pana la Sfantul Chiril. Sfantul Vasile, ca cel care a dat tonul, nu si-a lasat amprenta doar asupra organizarii bisericesti, ci, de asemenea, a extins credinta si ravna sa, prin intermediul penitei, peste hotarele patriei, dar si peste veacuri. Asa incat se poate spune, pe buna dreptate, ca receptarea personalitatii sale s-a datorat in mare masura faptului ca a fost pentru Biserica un stalp intocmai cu Apostolii.

Lucrarile vasiliene autentice au fost traduse in numeroase limbi si au constituit repere in randul teologilor sau simplilor credinciosi pentru o intelegere mai intima a crestinismului pe mai multe planuri: dogmatic, liturgic, ascetic, exegetic. Ele au fost traduse si in limba romana si au cunoscut o circulatie larga atat in vechime, cat si in perioada moderna. Totusi este surprinzator ca mai exista si o seama de opere vasiliene care nu au fost valorizate inca in spatiul romanesc. Lucrul acesta este cu atat mai neasteptat, cu cat descoperim ca exista manuscrise uitate prin biblioteci, datand din secolele IX-XIX, ce contin lucrari inedite ale Parintelui capadocian. Prin vechimea si multitudinea lor, textele atesta faptul ca erau larg cunoscute si raspandite in Biserica. Dar, ca si in cazul altor Parinti ai Bisericii, autenticitatea multor scrieri vasiliene a fost pusa sub semnul intrebarii.