Tributar eforturilor practice si concrete de a-i ajuta pe oameni in urcusul lor duhovnicesc, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Calinic impartaseste publicului larg o noua lucrare sintetica, cu nadejdea ca lecturarea ei este extrem de benefica in contextul contemporan.De data aceasta, tema demersului stiintific si teologic pe care l-a intreprins Inaltpreasfintia Sa este mai anevoioasa, dat fiind faptul ca dezbate parcursul sufletului dupa moarte, aspect care in decursul timpului, din pricina anumitor incertitudini, a generat devieri de la dreapta credinta si, implicit, aparitia invataturilor gresite.In excursul sau, autorul arata ca omul este sortit mortii trupesti, ca urmare a pacatului si a lipsei de pocainta a lui Adam. Dar cu toate acestea, Sfanta Scriptura ne invata ca viata nu inceteaza dupa moartea fizica, ci trece intr-o existenta superioara, in care sufletul, dupa caz, fie isi gaseste fericirea si linistea eterna in nemijlocita apropiere de Hristos, fie este supus chinurilor vesnice.Ca atare, timpul vietii pamantesti are sens unic: este timpul mantuirii, dupa cum spune Sf. Apostol Pavel (2 Corinteni 6, 2).Fiecare clipa a vietii se face prilej pentru mantuire, inceput de sfintenie, ocazie de comuniune cu Dumnezeul Cel viu si intoarcere din abisul impietririi constiintei, ce avertizeaza asupra unei stari mai grave decat moartea trupului: moartea spirituala.Sfarsitul vietii trebuie inteles ca o vreme a culegerii roadelor, o implinire a lucrarii in acest plan orizontal, la care suntem chemati, urmand sa culegem rasplata faptelor noastre in planul vertical in ziua hotarata de Dumnezeu, considerata ca fiind ultima a acestei lumi: „este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata” (Evrei 9, 27).Constatam o universalitate a credintei in nemurirea sufletului, la care se adauga credinta intr-o judecata a sufletelor dupa moarte, ceea ce explica marea asemanare a riturilor si ceremoniilor funerare din toate religiile mari ale lumii. Omul, indiferent de apartenenta sa la o anumita epoca istorica sau zona geografica, pastreaza in sufletul si in constiinta sa cele doua dimensiuni esentiale ale adevarului: viata vesnica si petrecerea acesteia in Rai – „anticamera Imparatiei lui Dumnezeu” (Matei 25, 34) – sau in Iad – „a carui lumina este ca o bezna oarba” (Iov 10, 21).Destinatia sufletelor este hotarata la Judecata particulara care, conform Sfintilor Parinti, are loc la patruzeci de zile dupa moartea trupului. Cu toate acestea, sentinta definitiva nu este data pana la Judecata de Apoi, iar rugaciunile celor vii si rugaciunile Bisericii pentru cei adormiti sunt in masura sa schimbe hotararile lui Dumnezeu – pomenirea mortilor fiind o datorie si, totodata, o proba a iubirii fiecaruia dintre noi fata de semeni.Cat priveste criteriul Judecatii, acesta este, in mare masura, reprezentat de iubirea crestina, exprimata prin posibilitatea de a-L vedea pe Hristos in cealalta persoana – indiferent cine ar fi aceasta –, deoarece doar aceasta iubire este capabila sa puna inceput unei vesnice comuniuni cu Insusi Dumnezeu.Totodata, trebuie amintit faptul ca si trupul devine nemuritor la invierea generala, dupa Judecata de Apoi, astfel incat cei adormiti in Hristos vor avea din nou trupuri vii, transfigurate, „asemenea trupului slavei lui Hristos” (Filipeni 3, 21), si vor trai impreuna cu Mantuitorul Hristos intr-o lume noua.Avand incrustate in inimi aceste precepte teologice, care se regasesc in extenso in paginile lucrarii intitulate Omul dincolo de moarte, recomandam cititorilor sa-si rezerve cateva clipe pentru a lectura acest mic catehism, cu garantia ca timpul respectiv nu va fi un timp pierdut, ci un timp al mantuirii.