Eu, ca elev, ca student, duceam o viata de Heidelberg. Cantec, bautura, distractie. Abia cand am fost ranit de moarte pe front si Dumnezeu mi-a salvat viata cand era imposibil, adica niciun medic nu mai spunea ca e posibil sa mai traiesc, toti si-au exprimat parerea, ca medici, ca cel mult doua ceasuri mai am de viata. Doua ore. Cam cat se scurge sangele de la un curcan mare. Si Dumnezeu m-a salvat. In doua ore, in loc sa mor, eram dus de un avion la sase sute si ceva de kilometri, la un spital militar. Si erau medicii anuntati, medicii spitalului, erau toti in costum de operatie. Nici nu m-au identificat macar, m-au pus imediat pe masa de operatie, doar m-au sters putin cu spirt, asa, ca sa... nici nu mi-au luat identificarea pe care o avea orice militar, aceea de metal, cu numele, contingentul, regimentul si toate astea. Ei stiau ca-i urgent. Las ca vedem noi cine-i, daca-l salvam!

Si atunci, asa cum un om pacatos s-a gandit inca in avion, daca Dumnezeu m-a salvat, sa-mi anchin si eu viata la ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vreau eu. Dupa operatie, cand am primit nu concediu, ci un fel de invoire cu revenire la spital, m-am dus la Manastirea Putna si mi-am inchinat viata lui Dumnezeu...

Parintele Adrias Fageteanu