A-i scrie o carte, chiar buna, a ramas si ramane o neputinta; pentru ca Iisus e singurul om care nu si-a dezmintit niciodata obarsia divina. Iar a scrie o „Viata” a lui Dumnezeu, nici a indrazni nu se poate. Singura „carte” pe care o scriem – si o scriem si fara sa vrem – e cartea vietii noastre, cu care mergem inaintea Lui. Si mergem nu o data, la sfarsitul vietii, ci in fiecare zi si in tot ceasul, pentru ca El e atotprezent si in categoriile vietii noastre.

El ne face corectura, intrucat noi ii scriem viata Lui in viata noastra, dar nu destul de bine; de aceea, peste planurile si dorintele noastre, care merg ca o linie inainte, El coboara cate o linie de-a curmezisul, insemnand o cruce a vietii, iar noi ii zicem rascruce. Caci „In El traim, ne miscam si suntem” (Fapte 17,28).

Stergerea greselilor ne obliga la intarzierea in viata; – nu putem intra fiecum in Imparatia luminii – ne-ar arde. De aceea trebuie sa ne rabdam si pe noi insine, nu numai pe altii, asa cum suntem, dar strigandu-L dintru adancuri de constiinta, pana cand Lumina – Iubirea – Desavarsirea, ne va face „cu vremea” asemenea ei.

Uneori strigatul acesta al continuitatii de constiinta, in atotprezenta lui Dumnezeu, nu capata nici un raspuns toata viata. Desi e o rabdare mantuitoare, o mucenicie, dar ne izbaveste viata de orice fel de iluzie. Dar izbavirea vietii de iluzie e ridicarea ei, a vietii, la fiinta, singura Fiinta, Fiinta Intrupata in Iisus.

Acesta este inceputul si sfarsitul cartii vietii noastre, pe care ne-am legat s-o scriem impreuna.

Nr. de pagini : 529
Anul aparitiei : 2009