Titlul de „Parinti Capadocieni”, in prezent de uz comun, dar care nu a existat in vremea in care au trait Sfantul Vasile si fratele sau, Sf. Grigorie de Nyssa, impreuna cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantina si moderna, indica, pentru a ramane la explicatia cea mai elementara, existenta unui grup de mari personalitati ale crestinismului de limba greaca unite prin legaturi de rudenie si de prietenie.

Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importanta este unitatea manifestata in activitatea acestor persoane in ierarhia Bisericii din Capadocia si din Constantinopol si, in consecinta, in activitatea comuna in domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important - dar poate ca nu avem intru totul dreptate in aceasta privinta - in activitatea religioasa a Capadocienilor este contextul teologic, inteles, in sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, in acord cu intelesul termenilor „teolog” si „teologie”, dar si, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel intrupat printre oameni.

Nu fara motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de catre toti „Teologul” in epoca bizantina, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranta, nu putem uita marea importanta pe care Parintii Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului in diferitele sale forme si, nu in ultimul rand, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism crestin”.

Aceasta unitate de intentii religioase, duhovnicesti si culturale ne-a convins ca este oportun sa propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de fata, care nu a mai fost incercat pana acum si care va deveni probabil din ce in ce mai dificil, pe masura ce literatura de specialitate va deveni din ce in ce mai aprofundata, fie in legatura cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, in legatura cu o singura chestiune dintre atatea pe care acestia le-au discutat.