In zilele noastre ne plangem foarte des ca lupta prin care omul traieste dupa voia lui Dumnezeu este grea. Consideram ca doar atunci suntem crestini, cand tinem post, cand facem rugaciuni, milostenii si alte asemenea fapte de virtute. Si socotind truda pe care trebuie s-o depunem pentru a savarsi faptele virtutii si a trai intru Hristos, incepem sa ne temem si dam inapoi. Insa Hristos ne-a aratat o cale foarte simpla si usoara pentru a ne face placuti inaintea Lui si pentru a scapa de judecarea noastra in ziua Judecatii de Apoi: Ne-a spus: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.

In Pateric, o carte care descrie faptele sfinteniei si cuvintele sfintilor asceti, se povesteste urmatoarea intamplare:

Un frate l-a intrebat pe avva Iosif: „Ce sa fac, parinte? Nici sa patimesc pentru iubirea lui Hristos nu pot, dar nici sa lucrez pentru a da milostenie”. Iar parintele a raspuns: „Daca nu poti face nimic din toate acestea, cel putin pazeste-ti constiinta curata de cugetele judecarii fratilor tai si fereste-te sa-i smeresti. In felul acesta sigur te vei mantui”

Cuvintele lui Hristos pe care le-am mentionat mai sus si discutia dintre cei doi asceti ne indeamna sa vorbim despre un cancer al vietii duhovnicesti: clevetirea si judecarea aproapelui. Este o tema care ne priveste pe toti. Deoarece cu totii ii judecam foarte usor pe semenii nostri pentru faptele lor si ne indreptatim pe noi pentru ceea ce am facut. In felul acesta pierdem harul dumnezeiesc si ne chinuim, desi am putea, ferindu-ne de judecarea aproapelui, sa traim dupa Hristos fara vreo osteneala deosebita. Cele pe care le vom scrie in continuare aici se intemeiaza pe vietile Parintilor nostri Purtatori de Dumnezeu si pe sfintele lor povete.