„E atat de tainic taramul lacrimilor”, spunea un important scriitor al acestui secol, Antoine de Saint-Exupery. O tara misterioasa, ai carei exploratori si cartografi au fost sfintii si crestinii rasariteni aflati in cautarea desavarsirii pe urmele Evangheliei lui Iisus Hristos. Valorificarea subtila si complexa a afectivitatii, a plansului si intristarii, a suferintei si lacrimilor prefacute in izvor de bucurie si seninatate interioara e proprie crestinismului rasaritean, fiind una din trasaturile care disting cel mai limpede spiritualitatea ortodoxa de restul traditiilor religioase si spirituale ale umanitatii. Cartea lui Irenee Hausherr publicata aici este monografia clasica asupra acestei teme esentiale, dar uitate si rastalmacite. Plecand de la precizari terminologice indispensabile si pe baza unei ample treceri in revista comentate a principalelor texte care vorbesc despre aceasta, incepand cu teologii alexandrini (secolul III) si sfarsind cu Sfantul Nicodim Aghioritul (inceputul secolului XIX), lucrarea ofera cititorului interesat de ascetica si mistica o imagine precisa a dimensiunilor si semnificatiilor duhovnicesti ale plansului (penthos) si strapungerii (katanyxis) inimii in spiritualitatea rasariteana. Sunt prezentate pe rand cauzele plansului duhovnicesc, plans ascetic izvorat din starea de pocainta permanenta a crestinului convertit, mijloacele dobandirii si mentinerii lui, principalele obstacole care-l stavilesc, precum si efectele si roadele lui esentiale in sustinerea autenticei vieti duhovnicesti. Caci, asa cum spune Evanghelia lui Hristos:
„Fericiti cei ce plang [penthounes], ca aceia vor fi mangaiati!”