Preocupat de problematica teologiei in istorie, Henri de Lubac (1896-1991) a fost un teolog de factura tomista, influentat de ideile lui Maurice Blondel, Joseph Maréchal si Pierre Rousselot. Opera sa prezinta toate trasaturile teologiei catolice a secolului XX: indiscutabila fundamentare biblica si patristica, deschiderea catre dialogul neconditionat de apartenenta la catolicism, aprecierea aspectelor valoroase ale gandirii moderne si mai ales, cautarea de solutii la noile provocari cu care se confrunta nu numai Biserica, ci intreaga omenire.

-Marina Cristea

H. de Lubac a incercat, printr-o analiza reflexiva, sa stabileasca principiul vietii morale: atractia Iubirii divine, care ii cheama pe toti oamenii, il poate misca pe cel care are constiinta pacatului si accepta darul divin, care il elibereaza. Cele doua elemente care par sa se opuna: iubirea gratuita a lui Dumnezeu Tatal si constiinta pacatului se contrapun in felix culpa („fericita vina”). Iertarea Tatalui este interioara constiintei care se recunoaste pacatoasa si reciproc. Morala se sprijina concret pe elanul mistic, fara de care „viata morala risca sa fie doar o refulare”, pe care o evita prin constiinta pacatului. Dimpotriva, „dorind o eliberare ale carei practici trebuie sa-i serveasca ca instrument, omul merge pana la renegarea a ceea ce constituie conditia sa de fiinta dependenta si ar vrea, ca sa spunem asa, sa nu se fi nascut, adica, sa nu existe, sa nu fi trebuit sa se nasca.

Henri de Lubac (1896-1991), calugar iezuit, cardinal din 1983, a fost unul dintre cei mai importanti teologi catolici ai secolului XX.