Urbanizarea accelerata din societatile industriale a facut din natura doar o sursa de materie prima pentru nevoile tot mai sofisticate ale consumului. Doar parcurile din marile aglomeratii urbane mai pot oferi copiilor accesul nemijlocit la ceea ce reprezenta in alte veacuri leaganul firesc de dezvoltare a fiintei umane: murmurul izvoarelor, fosnetul copacilor, cantecul pasarilor si frumusetea gradinii aflate imprejurul casei. Ambientul urban de astazi este format din straturi artificiale suprapuse si de cele mai multe ori contactul cu lumea se traieste prin delegatie, ca telespectator sau consumator tardiv.

Indemnul Mantuitorului Hristos din Predica de pe Munte, „Luati seama la crinii campului…” (Matei 6, 28) ne cheama pe fiecare dintre noi in miezul creatiei, printre pasari si crini, ca sa intelegem lucrarea lui Dumnezeu, din lumea subatomica si pana in macrocosmos si, totodata, sa redescoperim sensul existentei noastre pe pamant. Mirarea este inceputul si fiinta minunii, ca stare permanenta de dialog cu Dumnezeu, prin limbajul creatiei Sale. Din mirare se naste apoi poezia si arta, iar cand mirarea se estompeaza, apare tehnologia.

Crinii aduc din mineralele amestecate in sevele pamantului un cantec de frumusete si de puritate inchinat Creatorului, pasarile cerului poarta spre inaltimi dorul de vesnicie al omului trecator pe pamant. Crinii campului si pasarile sunt paradigme si pentru contemplatie, si pentru actiune. Picturile rupestre si cele dintai imnuri pastrate de memoria scrisa a umanitatii respira mireasma paradisiaca a naturii ca limbaj de dialog cu Creatorul. In zorii modernitatii poetice in limba romana, Ienachita Vacarescu mediteaza la frumusetea efemera a florii din gradina, iar mai tarziu Lucian Blaga picteaza in cuvinte tacerea „corolei de minuni a lumii” si aude linistea razelor de luna, sculpteaza zborul pasarii maiastre, iar versul nichitastanescian reverbereaza cu candoare de prunc: „Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”.

Din punctul de vedere al botanistului, crinul (lilium candidum) este o planta erbacee ornamentala din familia liliaceelor, cu flori stralucitoare, in forma de palnie si cu miros foarte puternic. Pentru privirea poetului, crinii sunt simbolul puritatii si al gingasiei, din punctul de vedere al floraresei, crinii stau alaturi de trandafiri, garoafe si alte flori de sezon inmanuncheate in buchete mari si colorate, numai bune pentru a insoti cadouri si sentimente.

Dintr-o alta perspectiva, cea pragmatica, parfumul crinilor face parte din nomenclatorul nuantelor olfactive promovate de industriile cosmetice, iar eleganta lor imperiala da tonul rafinamentului in vestimentatie, etalonul biblic fiind regele Solomon. Falfaitul de aripi al pasarilor este aproape intru totul dominat de vuietul avioanelor care brazdeaza cerul in lung si in lat, de satelitii si rachetele care pleaca spre alte planete si catre stele din alte galaxii.

Si totusi, intre teologie, arta, stiinte si tehnologie exista o legatura de profunzime care se regaseste in fiecare dintre noi si pe care Psalmistul a exprimat-o profetic: „De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginea marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta” (Psalm 138, 9-10). Dincolo de teama si de disperare, angoasele omului de totdeauna au sanse mari de vindecare, printre pasari si crini, in slovele Evangheliei Domnului Hristos. Redescoperind mirarea dintai, putem reconstitui drumul de la tehnologie catre stiinte si arte, spre plenitudinea duhovniceasca a teologiei creatiei, ca stare de bucurie pura si rugaciune de multumire inaltata catre Creator.