Descriere - PSB 18 - Omilii la Evanghelia dupa Ioan

Prezentul volum, cuprinzand omiliile 42-88 la Evanghelia dupa Ioan ale Sfantului Ioan Gura de Aur, reprezinta continuarea unui prim volum (PSB 15) care contine omiliile hrisostomice 1-41 la aceeasi Evanghelie. Toate aceste predici sunt plasate de specialisti in anul 390/391, datand din etapa cea mai prolifica a carierei omiletice a Sfantului Ioan, care pe atunci era inca preot in Antiohia, imputernicit de episcopul cetatii, Flavian, sa instruiasca poporul in locul lui.

Omiliile din volumul de fata reiau exegeza de la capitolul al 6-lea al Evangheliei dupa Ioan pana la final. Pe masura ce comentariul se apropie de ultimele capitole evanghelice, predicile devin din ce in ce mai lipsite de digresiuni exegetice, dogmatice, istorice, morale s.a., autorul limitandu-se aproape exclusiv la comentarea succinta, verset cu verset, a textului biblic. Se remarca astfel un dezechilibru de ansamblu, rezultat din faptul ca cele patru capitole finale ale Evangheliei (Ioan 18-21) sunt tratate in doar sase omilii (83-88), in timp ce primul capitol evanghelic este explicat in douazeci de omilii (1-20); aceasta disproportie ar fi putut fi cauzata de apropierea unei limite cronologic-liturgice, care sa fi determinat urgentarea finalizarii comentariului.

In Omiliile 42-88 autorul pastreaza acelasi model omiletic prezentat in primele cuvantari: (a) debutul prin citat evanghelic; (b) introducerea scurta, continand reflectii subtile pe teme mai ales morale; (c) comentarea textului evanghelic pe segmente scurte, presarata uneori cu divagatii si reveniri, alteori cu procedee si figuri retorice de mare impact; (d) exhortatia morala; (e) finalul doxologic stereotip.

Metoda exegetica este cu precadere cea antiohiana. Sfantul Ioan se concentreaza pe intelesul literal al textului, fiind interesat in general de aspectele lui istorice. In corelatiile dintre Noul si Vechiul Testament, interpretarea tipologica este folosita cu predilectie (43, 2; 46, 3; 55, 2; 66, 1; 75, 1; 85, 1), dar autorul nu ezita sa utilizeze si interpretarea alegorica atunci cand ii serveste in lamurirea unor dogme importante: „[Cuvintele]: «Tesuta de sus» nu sunt puse fara motiv, ci unii spun ca prin acestea se indica o alegorie, anume ca Cel rastignit nu era om simplu, ci avea si dumnezeirea de sus” (85, 1).

Dintre toate omiliile hrisostomice dedicate comentariului biblic, Omiliile la Evanghelia dupa Ioan au tonul cel mai polemic. Autorul poarta dispute pe teme doctrinare cu gnosticii de diferite ramuri (42, 2; 66, 3; 85, 2), cu pnevmatomahii (78, 1-3), cu sabelienii (74, 1; 75, 1; 82, 2), dar in mod special cu adversarii dumnezeirii lui Hristos: arienii si, in mod particular, eunomienii (63, 3; 64, 1; 82, 2), fapt pentru care specialistii tind sa plaseze Omiliile la Evanghelia dupa Ioan si Discursurile impotriva anomeilor in aceeasi perioada.

O parte considerabila din fiecare omilie este rezervata indemnurilor morale. Pentru Sfantul Ioan, „la nimic nu foloseste o credinta dreapta daca viata este stricata” (63, 4). De aceea, autorul indeamna adesea: „Sa-L slavim pe Dumnezeu, nu doar prin credinta, ci si prin viata; altminteri, nu mai e slavire, ci hula. Caci Dumnezeu nu e hulit atat de mult daca un elin e intinat, ci daca un crestin e stricat” (67, 3). Intre viciile cele mai incriminate de predicatorul antiohian sunt hotia si lacomia, carora le propune ca remediu milostenia, cu o observatie pretioasa: „Nu ma refer la milostenia cea din nedreptate, fiindca aceasta nici nu este milostenie, ci cruzime si neomenie. Caci la ce foloseste sa-l dezbraci pe unul si sa-l imbraci pe altul?” (73, 3).

In multe omilii (61-63, 69, 86) Sfantul Ioan acorda o atentie deosebita femeilor, care, prin afectiunea si compasiunea lor innascute (86, 1), au cea mai mare putere de influenta asupra sotilor lor: „Nimic, intr-adevar, nimic nu-i mai puternic decat o femeie evlavioasa si inteleapta in a-l pune in randuiala pe barbat si a-i modela sufletul in cele cate ar voi. Pentru ca nici pe prieteni, nici pe profesori, nici pe conducatori nu ii va ingadui, precum pe sotia lui, sa-l indemne si sa-l sfatuiasca” (61, 3). Intrucat rolul lor in ameliorarea societatii este unul decisiv, autorul nu cruta niciun efort in a le povatui si indruma spre practicarea filosofiei ceresti: „Femeia insa, sezand acasa ca-ntr-o scoala de filosofie si adunandu-si mintea-n sine, va putea sa-si indrepte atentia spre rugaciuni si citiri si spre cealalta filosofie” (61, 3).

De-a lungul omiliilor, Sfantul Ioan dovedeste o remarcabila familiaritate cu Sfintele Scripturi, reusind cu mare abilitate sa extraga din ele citari lamuritoare si ilustrari pertinente. In plus, le recomanda ascultatorilor citirea Scripturilor (53, 3) si chiar procurarea de manuscrise cu textul sacru: „De aceea va rog sa va procurati aceste carti si, dimpreuna cu cartile, sa primiti si intelesurile si sa vi le intipariti in minte” (53, 3); mai mult, citirea nu trebuie sa fie simpla sau superficiala, ci trebuie insotita permanent de meditatia atenta la intelesul celor citite: „Cei care vor sa culeaga rod din cele citite nu trebuie sa treaca cu vederea nici cel mai mic amanunt din cele spuse” (57, 1).

Traducerea cuvantarilor din prezentul volum s-a facut dupa cum urmeaza: Omiliile 42-60 au fost traduse de Maria-Iuliana Rizeanu, iar Omiliile 61-88 au fost traduse de Mihai Grigoras. Traducerea s-a facut dupa textul original grecesc, editat de OSB Théobald Fix si integrat in colectia Patrologia Graeca, vol. 59 (coll. 239-482).