Intreaga viata a Sfantului Amfilohie a fost o jertfire de sine adusa lui Dumnezeu si aproapelui in numele dragostei, fiindca dragostea este principalul rod al vietii crestinului si scopul vietii monahale. Dragostea este nemuritoare, ea il urmeaza pe om dincolo de mormant, in viata cea vesnica, si este o legatura intima dintre sufletele celor vii si celor adormiti. Prin credinta, dragoste si milostenia pe care a acordat-o celor aflati in necazuri, el a fost un exemplu viu de vietuire, castigand dragoste si lasand o amintire de neuitat in inimile oamenilor, pentru care era si este un grabnic tamaduitor, milostiv ajutor si grabnic mijlocitor. Si dupa moarte el se arata vindecator, mangaindu-i si cercetandu-i pe cei aflati in primejdii; oamenii ii simt si acum dragostea.

O, preafericite parinte al nostru Amfilohie, ingere pamantesc si omule ceresc! Cu credinta si cu dragoste cadem la tine si ne rugam tie cu osardie: arata-ne noua, smeritilor si pacatosilor, sfanta ta ocrotire, caci, iata, pentru pacatele noastre nu avem indraznire sa rugam pe Domnul si Stapanul nostru pentru cele de care avem nevoie, ci pe tine te infatisam Lui ca rugator bineprimit si cerem de la tine cu caldura: mijloceste pentru noi ca sa primim de la bunatatea Lui daruri de buna treaba pentru sufletele si trupurile noastre: credinta dreapta, catre toti dragoste nefatarnica, in patimiri – rabdare, celor tinuti de grele boli – tamaduire, celor ce cad sub povara necazurilor si a nevoilor anevoie de purtat si se deznadajduiesc de aceasta viata – grabnica usurare si izbavire.