Actul constiintei, care este probabil cel mai dificil de inteles fara a recurge la generozitate, este sacrificiul, care, privind intreaga fiinta, deci fiind un act „total”, cere o sursa si o putere pe masura. Astfel generozitatea este in stare, mai mult chiar decat iubirea (care nu este, in definitiv, decat una dintre implicatiile sale) sa faca fata exigentelor sacrificiului. Dar din moment ce, pe de o parte, sacrificiul presupune generozitatea si, pe de alta parte, aceasta este determinata in lumea valorilor, aceasta inseamna ca pentru a atinge valoarea trebuie sa admitem sacrificiul ca o conditio sine qua non, ca o situatie limita inevitabila, ca un sens necesarmente purificator. Exact aici, in sacrificiu, trebuie cautat principalul punct de distinctie intre lumea ideala a valorilor si lumea ideilor pure (de genul platonician), concepute ca realitati perfecte, lume care nu implica nicio situatie limita si nu cere nicio purificare a subiectului ganditor, caci pentru a o atinge (adica pentru a aborda lumea ideilor) orice situatie existentiala comuna si orice constiinta in genere sunt suficiente. La drept vorbind, aceste doua lumi (cea a valorilor si cea a idealurilor) sunt ambele perfecte in idealitatea lor; ceea ce le diferentiaza este modul de actualizare a fiecareia, sau - mai exact - separarea lor provine dintr - un anumit act, postulat prin valori, dar inutil ideilor. Iar acest act este sacrificiul, caci numai prin el se poate descoperi ceea ce sustine orice valoare (oricare ar fi ea), si anume adevarul. Astfel, prin sacrificiu se trece de la situatia timetica (axiologica) „in putinta”, la cea „in act”, altfel exprimat, adevarul devine actual, de unde urmeaza ca sacrificiul face posibila inserarea sa in activitatile existentiale. (Sorin - Titus Vassilie - Lemeny)