Actiunea a fost indelung pregatita. Am creat mai intai (in Prolegomene) o intelegere preliminara pentru introducerea categoriilor dramatice in intelegerea revelatiei (teologiei), apoi a trebuit sa introducem personajele piesei. Dar, in tensiunea dintre libertatea manifesta a creaturii inaintea lui Dumnezeu (vol. II) si continerea acestei libertati in Hristos, singurul in care pot sa existe persoanele teologice (vol. III) zacea deja materialul incendiar care trebuie sa declanseze focul actiunii, sa alimenteze de fapt ceva atat de exploziv incat nu putem incepe acest volum decat sub semnul Apocalipsei.

Apocalipsa ne arata deja ca actiunea libertatii umane nu este scoasa din joc, nu este redusa la ceva inofensiv prin actiunea atotcuprinzatoare a Mielului ca injunghiat. Nu avem de-a face aici cu o apocatastaza care sa ne faca sa privim lupta dintre Dumnezeu si om dintr-o perspectiva de ansamblu filosofica (in maniera lui Plotin si Hegel), in care lumea purcede din divinitate si se intoarce in ea. Caci exista - si pe asta vom pune accentul principal - o impotrivire titanica a omului la a se lasa cuprins si ocrotit tocmai in acest mister al crucii.

Sentimentul anticrestin exista numai incepand de la Hristos: De n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, pacat nu ar avea. Abia atunci cand cerul se deschide, se casca si iadul. Asadar, aceasta privire asupra actiunii nu ne va dezvalui lucrurile ultime, ci le va face sa transpara doar sugestiv, ca sa le putem presimti. Finalul piesei nu s-a jucat inca.

Hans Urs von Balthasar