Numele face trimitere la persoana. In cultul crestin ortodox, la fiecare dintre cele sapte Sfinte Taine, credinciosul este prezent fizic si ii este pronuntat numele. De asemenea, numele se pomeneste si in cadrul sfintelor ierurgii si la rugaciunile personale. Dupa cum se vede din Vechiul Testament, numele primit la nastere de un copil poate fi un indiciu care vorbeste despre starea sociala din tara la momentul nasterii (Icabod inseamna „s-a dus slava lui Israel” – I Reg. 1, 21), de un eveniment semnificativ din viata pruncului (Moise inseamna „scos din apa” – Ies. 2, 10), sau despre altceva.

Perspectiva „profetica” inscrisa in nume era o caracteristica des intalnita in timpul biblic, caci numele „vorbea” de menirea pe care copilul avea sa o aiba in Israel (Iosua insemnand „Domnul este salvarea”, iar Ioan, „Dumnezeu S-a milostivit”).

Serghie Bulgakov scrie ca „numele este o putere, o energie, este Cuvantul intrupat. El ne arata o intrupare cu totul deosebita a Cuvantului, a Carui taina este de neinteles, ca si toata existenta ce se naste, implinind porunca dumnezeiasca: sa fie! [...] Intruparea dumnezeiasca presupune intruparea omeneasca prin nume. Omul primeste un nume si se intrupeaza intr-un nume”.

Cultul crestin are in centrul sau cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. De aceea, fie ca este vorba de rugaciunea de lauda, de multumire sau de cerere, Acestea sunt invocate prin intermediul numelor scripturistice. A cunoaste numele Dumnezeului Caruia ne inchinam inseamna a cunoaste insusirile cu care El S-a descoperit si astfel, cunoasterea devine cale spre credinta.

Pr. Dr. Cristian Prilipceanu