Pornind de la o calatorie istorica in viata Bisericii, am putut indica modul in care Sfintii Parinti, incepand de la perioada Apologetilor, au stiut sa asume provocarea dialogului cu reprezentantii culturii stiintifice si filosofice din timpul lor, iar afirmarea si recunoasterea competentelor celor doua abordari, teologica si stiintifico-filozofica, le evidentiaza discernamantul. Astfel, metodologia selectiva a Sfintilor Parinti ne pare astazi ca normativa, aceasta ar trebui sa se repete la fiecare epoca: inculturatia Evangheliei, purificarea culturii, denuntarea ideologiilor care falsifica raporturile dintre teologie si stiinta, transfigurarea lumii (inclusiv cea a oamenilor de stiinta), toate acestea sunt aspecte care marturisesc caracterul exceptional al marturiei lor.

Dezvoltarea acestei culturi a dialogului a traversat secolele pana in prezent si inca intareste constiinta eclesiala, invitandu-ne azi sa tragem propriile concluzii pe teme de actualitate care preocupa Biserica, in continuitate cu gandirea teologica a Parintilor.

Teza mea se doreste o invitatie catre descoperirea unui teritoriu fascinant. Sper ca va provoca si alte persoane sa urmeze calea care incepe sa se desteleneasca. Pentru ca subiectul sau, departe de a ne pune in pozitia de a aduce raspunsuri gata fabricate, nu face decat sa deschida noi spatii, asa cum s-a intamplat mereu, si descopera un orizont pe care nu il putem atinge, avand in vedere amploarea provocarii actuale. Relatiile dintre stiinta si teologie ortodoxa imi par a fi, la sfarsitul acestei lucrari, un subiect inepuizabil. Sper ca am reusit sa trasez in linii mari contururile unei problematici care intereseaza dintotdeauna viata Bisericii. Fie ca lucrarea mea sa intre in randul lucrarilor chemate a fi un element de raspuns al Bisericii la preocuparile omului de astazi.

Pr. Razvan Andrei Ionescu