Ultimul caiet al lui Jose Saramago reproduce textele scrise pentru blog din martie 2009 si pina in iunie 2010, pe linga alte citeva eseuri din arhiva autorului, „adormite”, cum spune in prologul sau Pilar del Rio, sotia autorului, insa de mare actualitate. Acest prolog, impreuna cu citeva dintre insemnarile din perioada octombrie 2009 – iunie 2010, reproduse la sfirsitul volumului de fata, au fost preluate din editia spaniola a Ultimului caiet si traduse de Lavinia Similaru, in timp ce corpul volumului respecta editia portugheza, in traducerea Siminei Popa. Editia romaneasca si-a dorit sa cuprinda ultimele cuvinte ale lui Saramago, dictate familiei, cind nu mai putea sa scrie, insa continua sa observe lumea din jur, cu aceeasi vigilenta fata de cauzele sociale, mentinind taisul polemicilor politice si religioase, continuind critica literara, constient si fascinant pina in ultima clipa.
 
„As zice ca in aceste scurte scrieri Saramago traieste in continuare experientele lumii, asa deplorabila cum e ea, pentru a o revedea apoi de la o distanta mai senina, sub forma moralitatii poetice (iar alteori mai rau decit este – desi poate parea imposibil sa se ajunga mai departe). Ca sa nu mai vorbim (si iata intoarcerea la marile teme ale operei sale) de momentele in care sare de la analiza cotidianului, la marile chestiuni metafizice, la realitate si aparenta, la natura sperantei, la cum sint lucrurile atunci cind nu ne uitam la ele.” (Umberto Eco)
 
„Intr-un stil provocator si simplu, dulce-amar, cu divagatii insolite la viata si cartile sale, la idei si povesti, Ultimul caiet este o delectare.” (The Independent)
 
„Lui Saramago ii face placere sa preia un gind trecator sau un eveniment si sa compuna pe marginea lui, cu indignare in discursurile despre ororile politicii, senin in aprecierile fata de prieteni, rezonabil in memorabilele critici la adresa culturii.” (The Times)