Da-da, si noi, martorii flamanzi de auto-constructie, ridicoli si gloriosi pasageri ai inceputului de mileniu precoce imbatranit, precoce obosit de existenta!, flamanzi – intr-un mod dizgratios, strident, depasit – de idealuri – oho!, ce cuvant cu miros de alt secol cultural! –, asteptam, visand, Povestea, spusa cu o jumatate de gura, in ritmuri lente, nebanuit de incete, cu digresiuni multiple, savant-priceput inserate in corpul ei masiv si cumva greoi, aparent greoi, cu actiune – nu foarte multa, totusi! –, cu eroi care au aerul de – si, deci, sunt de fapt, intr-o masura mai mare – antieroi, cu personaje problematice, cu dialoguri lungi-lungi in perimetrul generos-calculat al carora personajele se livreaza, grabite sa se consume, definitiv, se precipita, se nelinistesc, prinse de un etern neastampar rapace, de pofta – ca sa nu zicem setea – de a spune totul-totul, incoltiti de spaima venirii bruste a unei Apocalipse.

„Zapada mieilor” face parte din tetralogia romanesca „Vulturi de noapte” („Sculptorul”, vol. I, „Noaptea strainului”, vol. II, „Marile jocuri”, vol. III) si constituie cel de-al patrulea volum. Romanele acestei autoare (stufoase, polifonice, lente, cu desfasurari epice imprevizibile), sunt scrise impotriva curentului, fiind in esenta o serie de bildungsromane, romane de formare.

„Dintr-un presupus outsider al generatiei 90, Aura Christi ajunge o figura pregnanta a congenerilor ei, recupereaza teren (literar) printr-o maturizare cu totul spectaculoasa.” (Mihail Galatanu, Flacara, martie 2008).