Valorile, ideile dupa care s - au calauzit indeobste filozofii apar in aceasta opera tarzie a lui Nietzsche drept idoli, drept zei care au incremenit intr - o eternitate statuta si a caror evolutie pe scena lumii, prin urmare, s - a incheiat.

Filozoful lucid, intelegand oboseala bolnavicioasa a spiritului vremii, are atunci drept imperativ anuntarea, adica grabirea sfarsitului acestui spirit.

Un exemplu paradigmatic de idol, lumea adevarata, lumea ideilor lui Platon, s - a retras treptat in sine, a ajuns inaccesibila, indemonstrabila, incognoscibila, iar pentru om a devenit o idee nefolositoare, superflua.

Lichidarea ei este un imperativ. Dar, odata acest idol lichidat, ce lume mai ramane?

Cea a aparentei, cea in care simturile isi subordoneaza ratiunea, iar corpul e mai valoros decat intelectul?

Insa „odata cu lumea adevarata am lichidat - o si pe cea aparenta“! Acesta, ne spune Nietzsche, e ceasul lui Zarathustra, vestitorul unei lumi noi, aflata dincolo de opozitia dintre lumea aparenta si lumea adevarata.

Ca sa poata fi inteles mesajul lui Zarathustra, e necesara demascarea idolilor. Altfel spus, pentru a intelege Asa grait - a Zarathustra trebuie sa te pregatesti descifrand sensul Amurgului idolilor.

„Azi nu mai cunoastem mila fata de notiunea de «liber arbitru»: stim prea bine ce - i aceasta - tertipul teologic cel mai dubios din cate exista, in scopul de a face ca omenirea sa devina «responsabila» in sensul ei, adica de a o face dependenta de sine... Prezint aici doar psihologia a tot ce inseamna «a face raspunzator».“