Avem atat de putin timp sa fim fericiti si o viata intreaga sa fim nefericiti. Putem sa ne facem griji pentru orice, dar suntem cu greu recunoscatori pentru ziua de azi. Vedem cu usurinta lipsurile, iar implinirile trec pe langa noi, nebagate in seama. Ne petrecem ani din viata asteptand sa inceapa viata, timp in care imbatranim in simtire, pana la acuta, crunta lipsa completa de iubire.

Suntem prea mandri sa spunem „te iubesc”, desi universul intreg se misca prin vibratia acestor cuvinte. Poate pentru ca fericirea cere o trezire a constiintei, iar suferinta e vechea noastra locuinta. Poate pentru ca ne este mai usor sa ramanem in labirintul fricii decat sa pasim in lumina propriei noastre fiintari.

Dar viata nu incepe maine. Viata este acum, in clipa in care ne intoarcem fata spre lumina si recunoastem ca iubirea este singura forta care ne poate elibera de tot ce nu suntem cu adevarat. Iubirea nu este un simplu sentiment omenesc, ci o lege cosmica, aceeasi energie prin care spiritele evolueaza, lumea se naste, iar constiinta isi aminteste originea divina. In masura in care alegem Iubirea, alegem Adevarul; si in masura in care ne ridicam din frica, revenim la ceea ce este etern in noi. Caci nu viata ne lipseste, ci curajul de a trai in acord cu sufletul, iar acesta este singurul act de initiere la care suntem chemati cu adevarat.