De la inceput, intreaga trilogie a fost structurata in functie de determinarile transcendentale ale fiintei, si anume, avand in vedere de fiecare data relatia analoga intre semnificatia si forma ei in fiinta lumeasca si in fiinta divina: astfel, in Estetica exista o corespondenta intre „frumusetea” lumeasca si „slava” divina, in Drama intre libertatea lumeasca finita si libertatea divina infinita. Aici, in Logica teologica, va trebui sa reflectam, prin urmare, la relatia dintre structura adevarului creatural si a celui divin. Si, in consecinta, sa ne punem intrebarea daca adevarul divin poate fi reprezentat si exprimat (in diverse forme) in structurile celui creatural. Cunostintele teologice despre slava, bunatatea, adevarul lui Dumnezeu presupun prin insasi natura lor o structura nu numai formalista sau gnoseologica, ci ontologica a fiintei lumesti: fara filosofie nu poate exista teologie.

Acest prim volum al Teologicii este in primul rand o abordare filosofica. Fiinta finita este explorata sub aspectul structurilor sale de adevar (care, asa cum se arata, nu pot fi elucidate decat in relatia de circumincessio cu celelalte transcendentale) , ocazie cu care cititorul se poate intalni cu lucruri care ii sunt mai putin familiare, lucruri care au trecut neobservate inca din Antichitate si chiar din patristica, dar care se pot foarte bine justifica dintr-o retrospectiva a marii traditii.