Lucrarea abordeaza, pentru prima data in istoriografia romaneasca si straina, problematica complexa a relatiilor Romaniei cu Marile Puteri ale Antantei, in contextul mai larg al evolutiei relatiilor internationale si al evenimentelor din Sud-Estul Europei, in perioada premergatoare Primului Razboi Mondial.

Demersul stiintific al autorului se bazeaza pe cercetarea minutioasa a documentelor de la Arhivele Nationale Istorice Centrale si de la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, precum si a unor categorii de izvoare istorice editate: colectii de documente diplomatice, dezbateri  parlamentare,  memorii, jurnale, corespondenta privata etc. De asemenea, autorul valorifica o bogata bibliografie din istoriografia romaneasca si straina, cuprinzand lucrari generale si lucrari speciale.

Structura lucrarii cuprinde o introducere, sase capitole, concluzii si o bibliografie. Ponderea capitolelor este inegala, fiind in crestere progresiva, pe masura intensificarii contactelor politico-diplomatice ale Romaniei cu Marile Puteri ale Antantei, dar si a sporirii treptate a volumului de documente care atesta evolutia acestor raporturi. Structura capitolelor corespunde, in linii generale, cu etapele distincte inregistrate in evolutia relatiilor Romaniei cu Tripla Intelegere, care se coreleaza, la randul lor, cu etapele evolutiei relatiilor internationale in perioada mentionata.

Lucrarea isi propune sa contureze o viziune de ansamblu asupra raporturilor Romaniei cu Marile Puteri din cadrul Triplei Intelegeri, fiind, prin urmare, un studiu de sinteza. Complexitatea problematicii abordate a facut insa necesara imbinarea sintezei cu analiza. Pentru realizarea acestui deziderat, autorul a recurs la o dubla perspectiva de analiza, dinspre “exterior” inspre “interior”, prin relevarea implicatiilor pentru Romania ale politicii statelor din cadrul Antantei, si dinspre “interior” spre “exterior”, prin evidentierea semnificatiilor demersurilor politico-diplomatice ale statului roman in raporturile cu acestea.

Plasandu-si discursul istoriografic in orizontul mai larg al “istoriei relatiilor internationale” si nu doar in acela al “istoriei diplomatice”, autorul a avut in vedere procesualitatea evolutiei politicii externe romanesti, temeiurile “duratei lungi” in  care a fost  imprimat un anumit curs al acesteia, in care Romania a fost partener al Triplei Aliante, dar in care s-au creat si premisele redirectionarii orientarii sale spre Antanta, in contextul international dominat de gruparile politico-militare opuse ale Marilor Puteri. Din aceasta paradigma de gandire, au fost analizati factorii care au interactionat pentru a determina reorientarea politicii externe a statului roman in preajma izbucnirii Primului Razboi Mondial, respectiv actiunile “oamenilor de stat” si “fortele profunde”, pentru a se pune in evidenta, in mod firesc, rolul si importanta “factorului national”. Astfel, lucrarea fundamenteaza teza existentei unei strategii de politica externa realiste a statului roman, care a avut in vedere, intr-o prima etapa, asigurarea securitatii nationale si cresterea rolului Romaniei pe plan extern, ca stat independent, pentru ca intr-o a doua etapa, in contextul unor posibile si previzibile transformari politico-teritoriale pe plan international, care ar fi dus la destramarea Austro-Ungariei, sa se actioneze in vederea infaptuirii, chiar si numai partiale, a unitatii national-statale. Un spatiu larg se acorda politicii externe a Romaniei in Sud-Estul Europei, pentru asigurarea unui raport de forte convenabil statului roman, in conditiile unei active politici in zona a Marilor Puteri, care faceau parte din cele doua grupari politico-militare opuse, Tripla Alianta si Tripla Intelegere.