Cu ani in urma, Dragos Grusea imi marturisea ca filosofia i-a distrus viata: l-a rupt de vraja cuvenita varstei si l-a impins in copca dureroasa a gandirii lucide. Culmea e ca mi-o spunea cu aerul unui ins usurat, al carui suflet scapase de o povara ingrata, a carei apasare ameninta sa-i inabuse elanul. Atunci am inteles ca distrugerea de care vorbea fusese de fapt o mare eliberare. Departe de a-l strivi, disciplina conceptelor il scapase de pericolul de a-si irosi viata in agitatii oarbe. Scutit de ameteala unei tinereti sortite a se rata in numele senzatiilor tari, tanarul pasea in empireul abstractiilor inalte, in al caror perimetru avea sa-si cizeleze in chip stralucit gandirea. Astazi, pe deplin format, Dragos Grusea e un fin cunoscator al idealismului german, la eruditia capatata adaugandu-se inlesnirile de limba, deoarece scrie limpede despre distinctii fioros de subtile. In plus, are nas de copoi: simte autorii la care ideologia a sugrumat filosofia, cum la fel simte facatura diletanta cu aparente speculative.

Volumul de fata, avandu-i drept tinta pe Goethe, Kant si Nietzsche, carora Dragos le scoate matele la propriu, pana intr-atat de adanca e analiza pe care le-o face, dovedeste o putere a mintii care il scoate din rindul exegetilor si il asaza in cinul ganditorilor. Dupa cele trei judecati temporale din finalul cartii (de permutare, stra-mutare si transmutare a timpului), nu-mi ramane decat sa astept noua tabla de categorii a eonului in care omenirea e pe cale sa intre. Daca nu o va da Dragos Grusea, nu o va da nimeni la noi. / Sorin Lavric