Doar un foarte mic numar de initiati l-au citit si-l cunosc pe Grigorie de Nyssa, pastrand insa cu strasnicie secretul doar pentru ei. Abia daca putem numara pe degete cateva studii despre el, destul de austere , aparute mai intai in Germania si cateva referiri despre el, raspandite ici si colo prin diferite articole , precum si o traducere a „Marelui Cuvant Catehetic” , aparuta in limba franceza. Din punct de vedere critic, textul lucrarilor lui este cel mai neglijat din intreaga perioada patristica. Cine ar banui indaratul acestei aparente intristatoare, existenta celui mai profund filosof grec din epoca crestina, a unui mistic si poet incomparabil? Sfantul Maxim Marturisitorul insa il numea dascal ecumenic , iar Conciliul al II-lea din Niceea ii va confirma titlul de Parinte al Parintilor. Scotus Eriugena, un subtil cunoscator al gandirii grecesti, il citeaza la fel de des ca pe sfantul Augustin. Mai putin stralucitor si fecund decat marele sau maestru, Origene, mai putin cultivat de cat prietenul sau, Grigorie de Nazianz, mai putin practic decat fratele sau, Vasile, ii intrece, totusi, pe toti prin profunzimea gandirii sale, el stiind mai bine decat oricine sa transpuna launtric, pe modelul crestin, mostenirea spirituala a stravechii Grecii. Iar astfel, o duce la indeplinire in acel spirit pe deplin elenic, pentru care experienta religioasa se traduce neintrerupt prin expresia conceptuala, pentru care cristalul gandirii se lumineaza launtric si devine viata mistica. Daca episcopul de Hipona ne incanta cugetele printr-un suflu mai apropiat de inimile noastre omenesti, la el elanul lirismului si claritatea gandirii ne atrag cel mai adesea spre inaltimi. Grigorie are farmec datorita armoniei desavarsite ce stapaneste intre „sistem” si implinirea lui religioasa, intre idee si drama.