Primul volum intentioneaza sa ofere baza teoretica si practica pentru o scriitura armonica ce are in vedere particularitatile stilistice ale Barocului si Clasicismului (partial si ale Romantismului). Pe cat posibil, armonizarile de tip coral sau instrumental vor sa se constituie in mici exercitii de stil, ce au in vedere nu doar conducerea corecta a patru voci, ci includ in egala masura si aspecte morfologice, ritmice sau chiar incipient polifonice. Alaturi de aprofundarea si de aplicarea practica a unor stileme consacrate se stimuleaza, totodata, acea creativitate de care dispune orice muzician talentat.

Cel de-al doilea volum al Armoniei tonal-functionale trateaza modulatia diatonica, precum si aspectele complexe ale armoniei cromatice si enarmonice. Sub raport stilistic, armonia barocului si cea a clasicismului vienez este prezenta mai ales in capitolele consacrate modulatiei diatonice. incepand cu armonia cromatica, balanta inclina din ce in ce mai mult inspre romantism, caracterizat printr-o serie de fenomene novatoare in domeniul cromaticii, al enarmoniei, relatiilor de terta s.a., care vor duce in creatia tarzie a lui Wagner la modulatia continua sau, in creatia timpurie a lui Schönberg, la renuntarea partiala (mai tarziu chiar definitiva) la conceptele armoniei tonal-functionale. Se incheie, astfel, o perioada istorica de aproape trei secole, timp in care s-au creat majoritatea capodoperelor muzicii universale.