In cele doua volume cu titlul „Potentialul religios al copilului. Descrierea unei experiente cu copii cu varste intre 3 si 6 ani” si „Potentialul religios intre 6 si 12 ani. Descrierea unei experiente”, autoarea isi propune sa intermedieze o mare intalnire, cea a copiilor cu divinitatea, „o intalnire vie cu Dumnezeul cel viu”, propunand strategii etapizate, bazate pe potentialul spiritual al copilului, convergente cu etapa de varsta si cu specificitatea valorilor transmise. Ea merge pe linia metodei Montessori, bazata pe principiul „Ajuta-ma sa fac singur”. In cadrul „Catehezei bunului Pastor”, atitudinea adultului e aceeasi, de facilitator sau mediator care pune in practica principiul „Ajuta-ma sa il cunosc si sa il intalnesc pe Dumnezeu singur”. Asistam la un fel de pedagogie inversata, intalnita si la alti pedagogi moderni, conform careia adultul are a invata de la copil in actul educativ. In „Cateheza bunului Pastor”, de pilda, se propune ceva uimitor: „ai piccoli le cose più grandi” („celor mici sa le fie date lucrurile cele mai mari”). Nu copiii sunt „incapabili” si trebuie sa creasca pentru a merge in adancime, ci adultul e chemat sa gaseasca „cheile” esentiale pentru a transmite copiilor misterele mari/fundamentale ale credintei crestine. Precum in Evanghelii, copilul reprezinta referentialul aflarii Adevarului („Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci Imparatia cerurilor este a celor ca ei” – Matei, 19:14), tot asa si in formare adultul trebuie sa „regreseze” la starea pura, inocenta a copilului. Abordarea propusa, experimentata initial pe o scara redusa, a fost extinsa mai tarziu, fiind practicata in foarte multe tari, intinse pe cinci continente, inclusiv in Romania, in bisericile si scolile catolice, dar nu numai.