Puterea imaginatiei

Un soricel fericit — „statea sub un copac si citea o carte“ — este prins de o nevastuica. Aceasta e infometata, asa ca nu sta pe ganduri: va face o supa grozava din soricel. Cum ar putea acesta sa se salveze? Prin indrazneala si imaginatie.

Aceasta schema clasica e folosita de Arnold Lobel pentru a ne spune cateva povesti care au nu numai umor, ci si o incarcatura mai subtila si profunda, destinata sa-i puna pe ganduri pe cititori si sa nasca intrebari bune.

Albinele si noroiul, de exemplu, dincolo de comicul intamplarii, este un text despre relationare — cat de departe trebuie sa mergem pentru a-l accepta pe celalalt? Ce facem cand relatia ne afecteaza intr-un mod pe care nu ni-l dorim?

Doi bolovani este o poveste filozofica despre limitele cunoasterii si despre diversitatea punctelor de vedere. Oare ce este pe cealalta parte a dealului? se intreaba doi bolovani de pe coasta unui deal. O pasare le spune ce vede ea — orase, munti, vai — si cei doi bolovani se intristeaza. Un soricel le spune ce vede el — pamant, iarba, flori — si cei doi redevin fericiti. E exact ce vad si ei pe partea lor de deal. Insa realitatea de pe cealalta parte a dealului nu poate fi decat una singura. Sau nu? Cine are dreptate?

Greierii este un text foarte amuzant, mai ales daca e citit cu voce tare. E un fel de farsa sau snoava populara, dar subiectul sau e tot unul important: intelegerea. Cum putem oare sa comunicam cu adevarat, cum ajunge mesajul nostru la celalalt? 

Tufa de maracini este o alta poveste cu mult umor, unul duios de data aceasta. Este o poveste despre trecerea timpului, despre sperantele care uneori nu se implinesc si raman undeva, in adancul sufletului, ca un „maracine“ care nu are nevoie decat de putina „apa“ — adica iubire si empatie — pentru a se trezi la viata si a se dovedi un trandafir parfumat si plin de culoare.

Scapa soricelul datorita acestor povesti? Da, datorita curajului si imaginatiei sale. Raul si pericolele din lume nu vor disparea niciodata, „nevastuici“ gata sa inghita tot, vor fi mereu. Povestile ne ajuta sa le imblanzim sau, cand asta nu se poate, sa le alungam si sa scapam din ghearele lor lacome.

Un soricel statea sub un copac. Citea o carte. O nevastuica s-a repezit la el si l-a prins. L-a dus pe soricel acasa la ea. „Aha!“ a spus nevastuica. „Cred c-o sa fac o supa de soricel.“ „Vai!“ a spus soricelul. „Cred ca eu o sa fiu supa de soricel.“ Nevastuica a pus soricelul intr-o oala. „STAI!“ a spus soricelul. „Supa ta n-o sa aiba gust bun. N-are povesti in ea. Supa de soricel trebuie dreasa cu povesti ca sa fie buna la gust.“ „Da’ eu n-am povesti“, a spus nevastuica. „Am eu“, a spus soricelul. „Pot sa ti le spun chiar acum.“ „Bine“, a spus nevastuica. „Numai da-i zor. Mi-e tare foame.“ „Uite patru povesti de pus in supa“, a spus soricelul.

Arnold Lobel (1933–1987) a fost un autor si ilustrator american, creatorul a numeroase volume de povesti si povestiri destinate copiilor care se afla la primele incercari de a citi singuri. Povestirile sale sunt adevarate bijuterii literare, realizate cu finete si umor subtil in jurul unor intamplari uneori extraordinare, alteori cat se poate de obisnuite, dar intotdeauna legate de valori importante care trebuie transmise copiilor: compasiunea, rabdarea, curajul, perseverenta, puterea imaginatiei si, nu in ultimul rand, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti si de a fi fericiti impreuna.