„Si daca timpul, desi trece,
Dar lasa-n urma masura,
E ca aminte sa-ti aduci
De Tine intotdeauna.”

Rostogolind, poate chiar rastalmacind, nu cu rea intentie, versurile poeziei eminesciene „Si daca…”, dar tinand seama si de indemnul de a „invata de la toate”, versificat de Traian Dorz, speram sa va introducem in muzicalitatea prezentarii poemului scris de R. Kipling.

Poemul „Daca” intrupeaza o revelatie, o epifanie: predicarea lui a fost mijlocita de harul (darul) poetic rasarit in poet, insa cuvantarea ne apartine tuturora, noua "poeticilor" (aceasta editie, mirific ilustrata de Alessandro Sanna, se adreseaza cu precadere „piticilor”, asadar celor mai poetici dintre noi).

Ilustratiile curg si duc, odata cu ele, cum cristalizase poetul J. Keats, numele autorului scris pe ape – dainuind versurile, de dragul lor, nu de dragul Poetului.

Popular si autohton, se rosteste: „a fi om e lucru mare”. Dar Om?

Poemul lui R. Kipling e cuprins de un "suspans rezolutional", intrucat este atat de conditional: daca, daca, daca - dar acestea nu sunt ofuri ce trebuiesc deplanse, ci repere ale unui cumul ce fulmineaza in a fi Om. Poate fi ravasitor, covarsitor, dar nu este acuzator: fie, daca nu, esti om, fie, daca da, esti Om – ori/ ori; dar te impinge la devenire prin: cumpatare, meditare, toleranta, ambitionare… umanitate.

Poemul este un imn existential ce infatiseaza podoaba morala pe care ar trebui sa o imbracam si imbratisam cu totii.

A fi Om este o podoaba, nu o povara.