Atunci cand realitatea ne inchisteaza in cenusiul sau, cartile ne devin pasaport de calatorie: din lumea colorata si plina de viata a lui Tam Hipopotam, in lumea mereu aventuroasa a lui Miyuki. Sau… din lumea rece si incremenita a Fiului Tinutului de Gheata, in lumea versificata si doldora de voie buna a Firului de Nisip. In acest context, in care cartile ne sunt prilejul peregrinarilor nestingherite, iti poti imagina o lecturadespre o carte… ea insasi calatoare? Ei bine, da! Despre „Cartea care zboara” este vorba, iar itinerarul acesteia a fost cuprins in scris de Pierre Laury,iar in imagini de Rébecca Dautremer.

Contrar asteptarilor si entuziasmului tau, dragule cititor, aceasta poveste nu debuteaza cu o intamplare fericita, intrucat protagonista naratiunii, Cartea cu soare pe coperta, cade din ghiozdanul lui Marion si e purtata haihui, prin stropi de ploaie, de vantul cel poznas. Dintr-o baltoaca, aceasta ajunge intr-un cuib de cotofana si e ridicata iar in inaltul cerului, pana se loveste de un balon urias. Si totusi…isi va mai intalni ea vreodata prietena?

Desi deznodamantul fericit este usor de intuit, interesanta este simbolistica parcursuluiCartii, pana la a ajunge din nou in mainile lui Marion. Trecand prin diverse peripetii si fiind pusa in diferite ipostaze, Cartea zburatoare aduce lumina in fiecare loc in care zaboveste si isi reitereaza conditia fundamentala, dincolo de statutul de simplu obiect.

Astfel, o prima coordonata simbolica poate fi descifrata odata cu primul „popas” al Cartii, baltoaca. In apa, soarele de pe coperta straluceste precum aurul, amintindu-ne ca valoarea autentica a lucrurilor irupe in orice context, cu atat mai mult intr-un nefavorabil. Mocirla nu poate anula Cartea nici ca obiect, nici ca sursa a cunoasterii, ci o contrasteaza, pentru a-i reitera insemnatatea. In al doilea rand, trebuie sa ne concentram privirea asupra intalnirii Cartii cu cotofana si cu puii acesteia. Initial, pasarea este atrasa de stralucirea Cartii si o duce in cuibul sau tocmai datorita invelisului exterior ademenitor. Vazand-o, nici puii nu o inteleg si o lovesc cu ciocurile. Dar odata deschisa, Cartea isi reveleaza frumusetea interioara si sensul, invatandu-i pe pui sa zboare si sa se joace. Din aceasta perspectiva, orice carte devine magica pentru cel care o detine, dar ea isi poate manifesta inraurirea numai asupra celui care alege sa o si deschida.

Inainte de a-i fi restituita lui Marion, Cartea ajunge si in mainile barbatului din balon, pe care aceasta il confunda cu Icar, protagonistul cuprinsului sau. Confuzia iscata si legatura imaginata ne dezvaluie o a treia semnificatie: posibilitatea de a transpune un personaj istoricin planul cotidian contemporan subliniaza perpetuitatea si ubicuitatea valorilor esentiale ale omenirii, recognoscibile si lecturabile in carti.

In final, „Cartea care zboara” ajunge iar in posesia fetei, din dorinta barbatului din balon si cu ajutorul complice al vantului. Dar peregrinarea sa, consemnata de Pierre Laury si ilustrata de Rébecca Dautremer, evidentiaza inca o data semantismul general al cartii si faptul ca aceasta isi va indeplini, indiferent de context, rolul de a ajuta, de a creste armonios ori de a insufla curaj.