Pui-de-Om locuieste intr-o pestera impreuna cu parintii sai, in ceea ce noi numim epoca de piatra, dar pentru el nu e decat vremea fericita a copilariei. Intr-o zi, se cam plictiseste. Mai e mult pana se vor inventa gradinita, scoala, parcul cu loc de joaca amenajat de primarie sau tableta cu internet. Ce sa faca Pui-de-Om? Ar putea sa picteze si el pe peretii pesterii, asa cum face mama. Vopselele uite-le aici, pensulele la fel.

Dar de ce sa deseneze tigrul, iepurele, hiena sau mamutul asa cum ii face toata lumea? N-ar fi mai frumos sa fie tigrul roz, iepurele albastru, mamutul galben cu rosu si printre ele o multime de pete, buline si dungi de toate culorile? Acum da, pestera arata in sfarsit bine, chiar daca mama si tata nu sunt prea incantati. Ba chiar il cearta pe Pui-de-Om (nu se inventasera nici cartile de parenting): daca nu e cuminte, vine mamutul si-l duce la ursul urias! Iar noaptea, mamutul chiar vine si-l poarta pe Pui-de-Om intr-o mica aventura prin padure. A fost realitate, a fost vis?

Niciodata imaginatia copiilor n-a putut fi tinuta in frau si poate ca tocmai datorita libertatii si creativitatii nenumaratilor Pui-de-Om de-a lungul timpului nu mai suntem azi in epoca de piatra.

Pui-de-Om e norocos – locuieste-n pestera.

Tata-i curajos, iar mama la pictura-i mestera.

A pictat tigrul cu colti, hiena, un iepuras,

Mamutul lanos si ursul, brun la blana, urias.

Pui-de-Om e singurel. Nimeni nu vrea sa se joace.

Tata-i ocupat cu lupta. Mama zice: „Da-ne pace!“

Totul e plictisitor… Apoi nu mai e, deodata.

O pensula-n colt gaseste si vopsea, intr-o galeata.

Face pete pe hiena! Trage dungi pe iepuras!

Pe tigru picteaza stele! Serpi, pe ursul urias!