Oamenii se aduna in jurul cuvintelor:se adapostesc la umbra sensului lor, se lasa cuprinsi de profunzimea lor si-si ostoiesc prin ele setea de cunoastere. Si totusi… ce (ne) sunt cuvintele? Nimic mai mult decat o seama de litere insiruite, dincolo de pecetea carora ni se reveleaza taina intelesului. Intuindu-le puterea, scriitoarea Cristina Falcón Maldonado a pus in pagina o poveste minunata despreinraurirea lor magica, intitulata  „Litere insiruite” si ilustrata de Marina Marcolin.

Astfel, in centrul naratiunii sta Flor, o copila de sapte ani, cea mai mare dintre fratii ei. Printre acestia, fetita se remarca prin curaj, responsabilitate si dragoste pentru carte. In absenta mamei, care se intoarce acasa numai duminica, Flor isi ajuta bunica si-si insoteste fratii in drumul spre scoala, supraveghiindu-i.

Dar, in rutina familiei, lunea este cea mai frumoasa zi, pentru ca si mama coboara dealul alaturi de ei, spunandu-le povesti si povatuindu-i pentru saptamana care atunci incepe. Si, in timp ce copilasii cei mici sunt cu gandul la inghetata, Flor ia aminte la sfaturile mamei care o roaga sa fie atenta la restul primit la magazin, ca sa nu fie pacalita, sa aiba grija de fratii ei si sa o ajute pe bunica la vatra, cu mancarea si cu galetile de apa, aceasta fiind tot mai neputincioasa. Copila isi implineste cu stradanie ascultarea, ingrijindu-se, in paralel, si de scoala. Insa, intr-o zi, mama incepe sa planga din pricina ei, auzind ce vrea sa devina atunci cand va fi mare. Oare ce i-a spus Flor?

Raspunsul la aceasta intrebare nu reveleaza numai dorinta fetei de a pune in practica o meserie nobila, aceea de invatatoare, ci si laitmotivul intregii naratiuni – dragostea pentru litere –, transpus atat ca ritual al depanarii povestilor, cat si ca aplecare spre invatatura. Influenta binefacatoare a literelor, ingemanate in cuvinte si-n povesti, poate fi observata, in primul rand, in momentele de prezenta ale mamei. Ea reprezinta elementul catalizator al familiei, intrucat venirea acesteia acasa este sinonima cu unirea paturilor, pentru a se regasi in mijlocul tuturor. Cu toate acestea, copiii nu se strang in jurul mamei numai pentru dragostea-i materna, ci si pentru povestile ei care evoca „doar lucruri frumoase”. Mai mult decat atat, si parcurgerea drumului spre scoala, alaturi de aceasta, e invaluita in aceeasi magie si frumusete, intrucat prilejuieste insiruirea si altor amintiri si istorioare.

Atitudinea lui Flor, in ceea ce priveste scoala, completeaza si ofera o noua perspectiva asupra dragostei de litere, metaforizata de aceasta data in dorinta de invatare. Ravna surorii celei mari este receptata in antiteza cu frivolitatea surorilor mai mici, care vad in scoala un spatiu destinat jocului sau gustarii de pranz si recreatiei. Flor a inteles ca scoala ii mijloceste accesul la cunoastere si ii netezeste drumul spre descifrarea tainelor ascunse in spatele literelor. Invatandu-le, copila adeslusit bucuria cititului si mirarea de a-ti depana propriile povesti. Dar, dincolo de starea de bine conferita de lectura, fetita a mai descoperit un sens profund al literelor insiruite: faptul ca acestea ii permit sa viseze, sa isi imagineze si sa evadeze din cotidian! Literele nu i s-au urcat la cap lui Flor, ci ii indulcesc greul cotidian, ajutand-o sa ramana verticala, puternica si curajoasa.

Scrisa de Cristina Falcón Maldonado si ilustrata de Marina Marcolin, cartea „Litere insiruite”  deruleaza firul narativ al unei povesti emotionante care problematizeaza puterea salvatoare a cuvantului. In acest context, greul devine suportabil si purtat cu demnitate, intrucat lumea literelor insiruite ofera cheia de acces spre un univers compensatoriu, spatiu al delectarii si al refugiului.