Intr-o societate a viitorului ori intr-o lume paralela, in Orasul Roboteilor, la numarul 24, surubarea harnicul si punctualul robotel Nter. Povestea lui se deruleaza in lumea calculata si exacta a roboteilor si a tehnologiei si a fost digitalizata de scriitoarea Iulia Burlac sub titlul „Povestea lui Nter”.

Facand parte din seria Muncitor 2.A.1., micul robot se indeletnicea cu o munca repetitiva si usor monotona. La finalul programului insa, Nter se cocota pe acoperisul Fabricii pentru a simti forfota orasului. Iar odata ajuns acasa, acesta isi incarca bateria si citea o carte cu instructiuni sau un manual de utilizare.

Dar in viata lui Nter a existat si o zi mai deosebita decat toate celelalte. A fost ziua in care s-a pierdut, ramanand singur si izolat de civilizatie, intr-un cartier vechi si abandonat. Si culmea, fara strop de baterie! Cu toate acestea, in aparenta cea mai proasta zi din viata lui, robotelul da peste un vechi arbore de incarcare. Norocul ii surade simpaticului personaj, insa incarcarea bateriei nu poate continua fara descarcarea unui fisier. Ce buton va apasa Nter? Da sau Nu? Si totusi, clicul pe care il apasa robotelul nu puncteaza deznodamantul – nici al acestuia, nici al povestirii; ci declanseaza noi evenimente si sensuri in economia naratiunii „Povestea lui Nter”.

In sensul acesta, in demersul intelegerii subtextuale ne este ghid insusi protagonistul. Desi tipic pentru categoria roboteilor meticulos asamblati si corect programati, figura lui Nter se distinge in aceasta mare conformista: nu prin activitatea muncitoreasca pe care o desfasoara dupa acelasi tipar, ci prin raportarea acestuia la lumea inconjuratoare gratie unei constiinte superioare. Acest fapt ne este sugerat de ritualul urcatului pe acoperis: privirea orasului de sus denota detasarea si capacitatea de a privi exteriorul in ansamblu.

Mai mult decat atat, singularitatea robotelului este reiterata si de exercitiul lecturii implinit zilnic. Cu toate acestea, a citi nu reprezinta numai o conditie necesara pentru receptarea diferita a contextului personal si global, ci si o nevoie fundamentala. Nter citeste mesaje cu caracter functional pentru ca actul lecturii ii este necesitate, ostoindu-si trebuinta si daca celelalte tipuri de carti au fost date uitarii. Cu alte cuvinte, robotelul citeste pentru bucuria de a citi si atunci cand nu mai gaseste ce citi.

Asadar, protagonistul intuieste importanta propriului gest, insa nu traieste desavarsirea lui decat atunci cand intalneste vechiul arbore de incarcare – Copacul Biblioteca. Inopinata ca influenta, dar voluntara ca manifestare, transformarea lui Nter este de-acum organica: povestile ii declanseaza furnicaturi electrice in toate suruburile, in toti senzorii si-n toate piulitele si-i inrauresc existenta – ledurile incep sa-i straluceasca in culori nebanuite, iar sablonardul muncii este inlocuit cu creativitatea.

Insa, intr-o societate guvernata de cliseu, nerespectarea standardelor este pedepsita. „Comisia de Erori si Etichete” ii stabileste micului robot un verdict categoric: infectarea cu un virus a carei sursa este Copacul Biblioteca, iar sanctiunea aferenta il condamna pe acesta la dezasamblare. Distopic prin esenta, in universul coagulat de Iulia Burlac personajele care deraiaza sunt „corijate”, fara a se tine seama insa de individualitatea lor. Pe de o parte, pentru un bine abstract si ininteligibil, este anulat idealismul Copacului Biblioteca. Pe de alta parte, Nter reuseste sa se sustraga unui final la fel de trist, fiind validat numai prin perspectiva utilitatii sale in marea Fabrica.

Dar, in final, asistam la metamorfozarea ireversibila a micului robot. Copacul reusise sa-i sadeasca, in cele mai tainice unghere ale circuitului, samanta intelepciunii si a cunoasterii. In plus, acesta intelege ca a spune povesti ii este acum misiunea si menirea. Din acest punct de vedere, si urcatul pe acoperis capata o noua valenta: Nter isi surprinde roadele muncii, preschimbate in ledurile din ce in ce mai stralucitoare ale celorlalti companioni. Robotelul a reusit sa infrunte artificialitatea unui sistem tehnologizat, pentru a aduce in prim plan cunoasterea vie si autentica, mijlocita de contactul cu povestea, respectiv cartea. Si, dimpreuna cu acestea, sa cultive valori incomensurabile: iubirea, intelepciunea, bunatatea.

Sub auspiciul decorului automatizat din povestea „Povestea lui Nter”, scriitoarea Iulia Burlac propune lectorului o alegorie cu miza semantica fundamentala: intelegerea efectelor nefaste ale tehnologizarii excesive si importanta lecturii in viata individului.