Studiul dreptului in general, si al dreptului constitutional in particular, ar fi nu numai incomplet, ci chiar de neconceput in conditiile dezvoltarii societatii contemporane, fara o abordare dintr-o perspectiva comparata. Interesul pentru un studiu comparativ a fost prezent inca de la formarea primelor sisteme de drept, in Grecia antica, unde Platon studiaza dreptul din diferitele Poleis grecesti in lucrarea sa Nomoi.

Aportul dreptului comparat la dezvoltarea intregii stiinte a Dreptului poate fi evidentiat sub doua aspecte, atat documentar, cat si normativ.

Finalitatea unui demers comparativ se regaseste, de altfel, in posibilitatea ca, aplecandu-se cu atentie si umilinta asupra solutiilor la care s-au oprit alte sisteme de drept pentru reglementarea unor institutii juridice asemanatoare, cercetatorul-jurist va putea construi o imagine completa a lumii juridice contemporane si a evolutiei sale, raportata atat la trecut, cat si la viitor. Mai mult, intelegand solutiile din diferite alte sisteme si inspirandu-se din acestea, legiuitorul poate sa ajunga la o imbunatatire a propriului sistem de drept.