Pentru a intelege actiunea reciproca dintre om si habitatul sau, este necesara selectarea activitatilor umane care formeaza o secventa ce permite intoarcerea perpetua la acelasi punct de plecare - ecosfera. O asemenea alegere este, desigur, arbitrara, deoarece aproape tot ceea ce oamenii inventeaza si realizeaza in mod practic are influenta directa asupra atitudinii lor fata de lumea in care traiesc, precum si asupra modului lor de a influenta aceasta lume.  O realitate esentiala a naturii este, asadar, aceea ca baza existentei umane, reprezentata de ecosfera si de resursele sale naturale, este limitata ca dimensiuni si ritm de activitate. Cu toate acestea, mentinut intr-un echilibru adecvat, ciclul ecologic al Pamantului se auto-innoieste, cel putin la o scara de timp raportata la existenta umana.  Conflictul dintre tendinta de crestere a unor sectoare ale ciclului care depind de om si limitele fixe ale rezervorului natural este inevitabil.  In mod evident, pentru ca activitatea umana pe Pamant sa ramana in armonie cu intregul sistem si, in consecinta, sa supravietuiasca, ea trebuie sa se adapteze cerintelor mediului natural, reprezentat prin ecosfera. Degradarea mediului natural constituie un indicator al starii actuale de inadaptare. Acest fapt este cu atat mai elocvent daca se constata ca poluarea ambientala constituie consecinta directa a supraincarcarii ciclului natural si limitat al ecosistemelor.  Abordarea problematicii proceselor caracteristice poluarii de pe pozitii pasive, de constatare a efectelor distructive, fara aplicarea unor metode eficiente de prevenire precoce a cauzelor acestui fenomen global, genereaza amplificarea consecintelor negative, prin declansarea unor reactii de propagare, frecvent imprevizibile, determinate de interactiunea permanenta dintre agentii poluanti si mediul natural.