Cartile aduc in prim-plan modul in care era perceputa femeia, prin intermediul literaturii, in Romania, cu precadere in perioada interbelica. Prin ochii barbatului care scria despre ea, femeia devenea ori muza, iubita, adorata, ori mama, gospodina, copila, dar niciodata eroina, niciodata, sau aproape niciodata, vazuta ca o persoana cu un caracter puternic, independenta, care tese propriile povesti in jurul ei, fara a fi tesute de altii.

Recuperata tarziu ca opera importanta a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiana – adaptata la fondul si la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambitii scrise de prozatorii romani in epoca.

Romanul e o exceptie in literatura noastra, propunand un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degraba un agent activ (nu pasiv) in cadrul cuplului protagonist. In plus, autorul reuseste sa scoata partial povestea Adulterinei din cadrele stramte si cliseizate ale literaturii vremii.

Rusoaica e un roman pe masura timpului in care a aparut. Reconfortant pentru publicul interbelic, el il reasigura pe cititor de faptul ca actiunile omenesti, chiar si cele aflate sub invelisul complex al culturii (aici: fuga dupa Rusoaica din romanele rusesti), sunt naturale si primare – si ca instinctul sexual agresiv-irational si, implicit, relatiile inegale dintre genuri fac parte din acestea.

Femei este prima scriere fictionala relevanta a lui Mihail Sebastian, cartea care incepe sa-i construiasca un public format – o atesta si jurnalul sau – in buna parte din femei. Felul in care Sebastian reprezinta femeile aici poate sustine acuzatia de misoginism. Ele apar de regula in ipostaze pasive, avand un statut aproximat prin cel al plantelor sau al obiectelor, sau fiind identificate ca simple anexe ale barbatilor.