„In plina cursa, azi, pe drumul inceput in urma cu peste un secol, Anticipatia romaneasca are un Capitan!” (Cornel Robu)



Din punctul de vedere al canonului „clasic”, science fiction-ul ramane mai curand o curiozitate generica decat o literatura veritabila. Cand nu e tratat superior si distant drept o creatie eminamente veleitara, i se rezerva conditia unei literaturi excentrice, in sensul de baza dat in dictionare acestui cuvant. A fi excentric inseamna, mai intai, a fi neobisnuit, ciudat, bizar, extravagant, pozitionare cu efecte benigne si tolerate uneori, daca nu ironizate si respinse cu dezgust, atunci cand restrictiile canonice isi impun conventiile in mod categoric. Sa vedem, asadar: este science-fiction-ul o literatura excentrica, in sensul pomenit mai inainte?
Neobisnuit pana la a intriga spiritele conformiste cu subiectele sale aparent desprinse de realitate, ciudat pentru cine gusta doar povestile rescrise pe clisee sigure si comode, bizar pana la a starni, ca reactie venita dinspre o critica exigenta, tendinta de a arunca genul dincolo de perimetrul explorat sistematic de aceasta, in paraliterar si in ambitii amatoriale? Sau este, mai degraba, o literatura ex-centrica, in sensul de creatie oarecum insolita, care si-a impus in chip deliberat o pozitie speciala fata de literatura traditionala, un factor de dezechilibru orgolios si totodata necesar pentru viitoarele reechilibrari ale literaturii in contextul evolutiei sale dincolo de modernitatea deja cucerita si insistent atacata astazi din toate partile?