Dumnezeu si campionii sai. 120 de portrete de sfinti si martiri  Volumul al III-lea Septembrie-Decembrie

Enciclica Fides et Ratio a papei loan Paul al II-lea ii indeamna pe toti sa treaca de la aspectul fenomenal la fundamentul fiintei, cu alte cuvinte, de la lucrurile create, asa cum ni se infatiseaza ele noua, la Creator pe care nu-l vedem, dar care este Cauza subzistenta a tot si a toate. Desigur, pentru a face aceasta e nevoie de putina tacere. Acesta este cel de-al doilea mesaj al sfantului Bruno.

In supermarketurile noastre, adevarate temple ale consumerismului, gasim de toate pentru toti, in afara de tacere. Aceasta este o "marfa" foarte pretioasa dar rara, foarte importanta dar prea putin cautata. Si totusi, auzind de foarte multe ori vorbindu-se de valoarea ei terapeutica, ne este recomandata ca un adevarat balsam depus pe ranile omului de astazi, rani provocate de graba prea mare care devoreaza si mistuie tot si toate. Suntem asediati de zgomotul permanent al mass-mediei care ne invadeaza si cauta sa ne convinga mereu fiind peste tot. Probabil ca ar fi bine sa mai reducem din decibelii lumii noastre inconjuratoare si sa ascultam mai mult cuvintele tacerii. In felul acesta, vom fi pusi in conditia de a ne "asculta" pe noi insine (si nevrozele noastre pe care le dam la iveala cu placere) si pe Dumnezeu. Si in felul acesta sa devenim capabili de "a prinde ceea ce e vesnic", prezent in noi insine si in intamplarile de zi cu zi. Aceasta este invitatia lui Bruno din Koln adresata unui prieten, dar si noua. - Sfantul Bruno din Koln (1035-1101), fondator al cartusienilor

Acest volum impreuna cu primele doua (vezi Volumul 1 si Volumul 2) ne prezinta profilul istorico-spiritual a 120 de sfinti si martiri din calendarul liturgic. Sunt femei si barbati care au trait in secole diferite, in cele mai variate contexte profesionale si culturale, dar toti uniti de dragostea lor pentru Cristos, "arsi" de dorinta de a-i imita exemplul. Sunt texte extrem de utile pentru predici, cateheza, in biserica, in scoli sau locuri de reculegere. Dar si un excelent ajutor pentru propria cultura religioasa si pentru meditatia personala.

Pe patul de moarte, loan al Crucii le-a cerut fratilor sai din manastire, ce recitau rugaciunile pentru muribunzi, sa-i citeasca ceva mai "vessel": a insistat in mod expres sa se recite versete din Cantarea Cantarilor, cel mai rascolitor si mai frumos poem de iubire din Vechiul Testament (bine cunoscut lui). Oare nu mergea el in intampinarea lubirii? Asa ca era nevoie de ceva mai potrivit. Dupa citirea acelor versete, loan isi incheie calatoria pe pamant ruganduse cu aceste cuvinte: "Doamne, in mainile Tale incredintez sufletul meu". Adica in mainile Dumnezeului lubire, pentru care a trait, a muncit si a suferit. Pentru acel Dumnezeu pe care L-a iubit, predicat si preamarit.