Staretul Siluan este parte a unei culturi monastice traditionale, inradacinata in Evanghelie si in intelepciunea antica, mai ales cea stoica, si a unei inspiratii profetice care lumineaza modernitatea pana in strafunduri si o depaseste din interior. Limitarile culturii monastice, precum rituaismul si comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate in lacrimile Sfantului Siluan si in universalitatea rugaciunii sale. Staretul vindeca abisurile modernitatii concentrand-o pe Inviere. El ramane pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a crestinismului, prin care Dumnezeu desavarseste descoperirea Numelul Sau in totala golire de Sine a Crucii, din marturia lui Siluan intelegem ca iadul nu se deschide spre nefiinta, ci spre nadejde, intrucat Hristos Se pogoara neincetat in adancurile lui.
Reluand invatatura Staretului, parintele Sofronie vine in sens invers tuturor imaginilor imperiale si politice ale lui Hristos si Il arata in punctul cel mai de jos al piramidei rasturnate a creatiei: punctul pe care apasa intreaga piramida a fiintarii bolnave si decazute. "Crestinul merge in jos, acolo, in adancul piramidei rasturnate, unde se aduna o greutate zdrobitoare, unde este si Cel ce a luat asupra-Si pacatul lumii, Hristos". Se poate - si trebuie - "sa ne iubim aproapele ca pe sine" in virtutea unitatii ontologice a omenirii restaurate in Hristos pentru ca afirmatia fratele nostru este viata noastra sa fie traita in sensul cel mai realist.

Olivier Clement