Descriere - Libertatea moralei

Prin chiar obarsia ei, aceasta carte este rodul unui dialog. Nu, nu de genul „dialogurilor ecumenice” din zilele noastre, in cadrul carora se confrunta si se dezbat teze teoretice ale diferitelor „confesiuni” crestine. Aici dialogul este o chestiune personala, o dialectica a tuturor aspectelor vietii personale: pe de o parte, Ortodoxia ecleziala (teologia si spiritualitatea Bisericii nedespartite si reminescentele ei in Traditia rasariteana) formeaza radacinile mele vitale, legatura-mi de viata cu evlavia si riturile religioase ale poporului care m-a plamadit. Pe de alta parte, teologia Apusului cu consecintele ei concrete, sociale, culturale si politice, este preponderent modul meu de viata actual, oriunde m-as afla, fie in Grecia, fie in Europa, fie pe alte meleaguri.

Din moment ce sunt membru al societatii contemporane de consum (indiferent de orientarea acesteia), diferenta teologica dintre Ortodoxie si Occident nu este o problema teoretica, nici un motiv de a-i contesta pe romano-catolici si pe protestanti. Ea este o cercetare chinuitoare a greselilor teologice care au dus la impasul concret al civilizatiei noastre tehnologice, sau al societatii noastre de consum: civilizatie si societate ce sunt de-acum comune Apusului si Rasaritului. Dar ea mai este si cautarea raspunsurilor vitale care ar putea feri Ortodoxia ecleziala de acest greu impas.

De aceea cititorul trebuie sa stie de la bun inceput ca atunci cand, in paginile urmatoare, fac critica teologiei occidentale, aceasta nu inseamna ca opun un adevar peste care m-am instapanit, unei greseli ce s-ar gasi in afara si in fata mea. Eu insumi, grec ortodox contemporan, sunt deopotriva adevar si greseala: reprezint aceasta paradoxala dainuire istorica a Ortodoxiei intr-o lume furios occidentalizata. Iar atitudinea mea critica fata de Occident (fata de occidentalul care sunt) nu face decat sa puna in lumina convingerea mea ca adevarul si viata Bisericii nedespartite a primelor opt veacuri pot fi, chiar si azi, dospeala salvatoare in aluatul inert al lumii.

"Constiinta religioasa a omului nenascut din nou se incapataneaza mereu sa vada in pocainta recunoasterea unei vinovatii individuale. Dar faptul de a pune mereu in lumina culpabilitatea individuala nu dovedeste decat desertaciune si orgoliu ranit, cum soune Sfantul Ioan Scararul. Experienta a despartirii de Dumnezeu, doliu pentru pierderea provizorie sau de durata a Persoanei Lui, gustare a mortii la care duce lipsirea de viata divina, acestea sunt originile pocaintei."