Descriere -

In loc de prologUn copac care cade ca o patura Incepuse lucrarea defrisarilor. Erau acolo trotuare placate cu pietre, plantate din vechime cu maslini. Parintele dadea instructiuni pentru schimbarea spatiului. In locul unde urma sa se zideasca chilia era un maslin mare si batran. Parintele nu voia sa-l distruga si de aceea au sapat cu excavatorul adanc, in jurul radacinilor copacului, pentru a-l replanta. In vreme ce copacul era legat si atarna, deodata s-a dezlegat si a cazut peste Parinte cu toata greutatea lui. Soferul excavatorului povesteste:„Eram gata sa lesin. M-am gandit ca l-am omorat pe Parinte. Am sarit din excavator tremurand si l-am vazut pe Parinte cazut jos si spunandu-mi zambitor: «Vezi cat de vie este credinta noastra?». Maslinul nici nu-l zgariase, era la doi metri mai incolo. Panicat, l-am intrebat: «Ce s-a intamplat, Parinte?» Imi era teama de ce-i mai rau. «Spuneti-mi ce s-a intamplat». Si mi-a spus: «Dupa ce a cazut copacul cu radacinile si pamantul peste mine, eu am simtit ca si cand ar fi cazut o patura moale si cu mana, instinctiv, l-am dat la o parte. Dar patura era cam grea si mi-am pierdut echilibrul». M-am dus sa-l ajut sa se ridice, dar s-a ridicat singur”.  Parintele spunea: „Lumina nu se naste prin cuvinte, forme si ipocrizii. Lumina este lumina. Este virtute. Este bunatate. Este credinta. Este iubire. Daca toate acestea le avem in noi, atunci si prin tacere vom vorbi”. Cea mai mare harisma a Parintelui era faptul ca stia perfect cum sa-si ascunda sfintenia. Il tradau insa prezenta, omilia, suspinele, adancimea teologiei ortodoxe si sentimentele lui. A iubit mult. A plans mult. A patimit multe. Parintele Iosif Vatopedinul este corifeul iubirii, faptuitorul nevointelor, aratand multa rabdare in necazuri prin smerenia practica si daruire fata de semenii sai prin fiecare contributie vrednica a lui.  „Cat mi-as dori, fiule, sa merg intr-o piata si sa vina mii de oameni sa ma scuipe. Asta, daca s-ar intampla, ar fi pentru mine cea mai mare izbanda si cea mai mare odihna”.Parintele Iosif Vatopedin