Ce propune cartea de fata?

Din punct de vedere al „conservatorilor" americani, ea este o autentica provocare. Ea apara in buna parte postmodernismul impotriva ostilitatii instinctuale a traditionalistilor si cauta sa gaseasca in acest postmodernism valori si merite care sa nu ii irite pe traditionalisti. Sa recunoastem cu totii ca (fie ca ne place, fie ca nu) este vorba de un exercitiu stimulant. Walsh contesta parerea larg raspandita (la dreapta ca si la stanga) potrivit careia postmodernismul ar fi un exercitiu pe deplin materialist, o renuntare la valori, o renuntare la transcendenta, o decadenta iremediabila a culturii. El crede dimpotriva (si aici cititorul roman gaseste curioase potriviri cu Lucian Blaga, de care, stiu bine, Walsh nici nu a auzit macar) ca postmodernismul, atunci cand vorbeste despre indeterminari, goluri, incertitudini, agnosti- cisme, despre lipsa de sens, de forma si de autoritate, nu face altceva decat sa redescopere „taina", sa accepte misterele existentiale si sa admita limitele rationalismului.

„Walsh ne atrage atentia asupra setei de spiritualitate pe care o intalnim pe toate meridianele, in toate ambiantele sociale, satisfacuta in forme uneori bizare si grotesti, alteori nobile, constructive, imbibate de speranta. Tocmai dezordinea postmodernismului este cea care (precum in teoria fizico- matematica a haosului) produce in chip spontan structuri si ordini care nu sunt impuse prin edict, ci cresc de jos in sus”.

Virgil Nemoianu