Nu mai mergem la cinematograf, nu ne mai cufundam in semiintunericul salii, cel atat de plin de prevestiri, nu mai avem placerea ecranului mare cat peretele, a protagonistilor uriasi care se aplecau peste noi ca sa-si sopteasca dragostea sau ura. Filmele se vad astazi acasa – e ca si cum n-am mai lua cina la restaurant ci am cere sa ni se puna la pachet ca s-o consumam ziua urmatoare ca pe un sandvis. Dar suntem tot atat de mari amatori de filme, se fac tot atat de multe filme, avem nevoie tot atat de mult de specialist. Toti discutam filmele vazute cu altii, cu prietenii, recomandam regizori si actori, scotocim prin haznalele cu DVD-uri de la supermarket.

Si aici intra Ioan-Pavel Azap, critic de film si iubitor de cinema. Rar am intalnit pe cineva sa povesteasca filme atat de pe scurt si in acelasi timp cu atata intimitate, de parca le-ati fi vazut impreuna. O spune singur, este critic si spectator deopotriva. Nu este pretentios in expresie (criticii de film au si ei jargonul lor, de multe ori exasperant) si in acest limbaj prietenos nu ezita sa emita judecati (pana si competenta si intransigenta lui sunt prietenoase). Iar cand e vorba de filmul romanesc se trezeste un alt „etaj” al criticului in el, mai scrupulos, dar nici pe departe unul mai indulgent.

Alexandru Vlad


ANUL APARITIEI: 2012
FORMAT: 13 x 20 cm
NR. PAGINI: 108