Didactica este parte a teoriei generale a educatiei care se ocupa de procesul de invatamant. Termenul de didactica vine din limba greaca de la cuvantul didaskein care inseamna a invata pe altii. Acest cuvant a fost introdus in terminologia pedagogica in acelasi timp cu cel de pedagogie. Insa, consacrarea lui a fost facuta de Comenius in lucrarea Didactica magna, lucrare care a fost publicata la jumatatea secolului al XVII – lea. Didactica magna a aparut in anul 1632 in limba ceha si, mai apoi, in anul 1657, in limba latina. Comenius considera: a invata pe altul inseamna a sti ceva si a face si pe altul sa invete sa stie, si aceasta repede, placut si temeinic, in special cu ajutorul exemplelor, regulilor si a aplicatilor generale sau speciale.

Exista, totodata, si un secol al didacticii si acesta este secolul al XVII- lea, iar Comenius a fost numit: Bacon al educatiei, Galilei al educatiei, Hooke al educatiei. In toata aceasta evolutie, exista un moment in care s-a produs delimitarea didacticii de pedagogie, acest lucru a fost realizat de pedagogul german J. F. Herbart (1776- 1841), lucru care a condus la denumirea lui ca fiind parintele didacticii.

Pedagogul german a incercat sa identifice un algoritm procedural care sa faciliteze procesul de predare si asimilare a cunostintelor. In Romania, acest curent herbartian a patruns la sfarsitul secolului al XIX- lea, iar la inceputul secolului urmator, a devenit doctrina pedagogica oficiala.

Exista, insa, asa cum este si normal, o serie de reprosuri care se aduc curentului herbartian:

1. Formalismul in lectie

2. Intelectualismul exagerat

3. Inabusirea individualitatii elevului

4. Ruperea instructiei si educatiei de necesitatile naturale si sociale ale individului etc.